Militarii care monitorizau, in primele zile ale revolutiei, spatiul aerian al Romaniei au fost surprinsi cand au vazut ca pe ecranele aparaturii de radiolocatie apar din neant zeci si zeci de obiecte zburatoare aflate simultan in miscare, cu caracteristici asemanatoare elicopterelor. Ca urmare, au raportat situatia ca fiind incontrolabila. Pentru a anihila tintele, au fost scoase din hangare, intr-o prima etapa, 52 avioane de vanatoare si 26 de elicoptere, plus trupe de artilerie si lansatoare de rachete. Dupa un timp, specialistii militari au realizat ca sunt de fapt victimele asa-numitului razboi radio-electronic, in care un inamic ramas necunoscut pana in prezent utiliza mijloace moderne de bruiaj si de simulare a tintelor. Au existat insa si alte cateva zeci de cazuri in care s-a stabilit ca au fost lansate, nu se stie de unde si de cine, mini-elicoptere, baloane autopropulsate, dar si alte tipuri de dispozitive si rachete telecomandate prin radio. Ca si cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, prin intermediul unor canale oficiale a fost propagata o campanie de dezinformare si manipulare atat a populatiei civile, cat si a grupurilor inarmate care ocupasera anumite obiective de stat. Parte din aceasta campanie a fost si alarma data, se pare, de un cadru al Armatei, care a starnit si mai multa panica printre civilii si militarii aflati in cladirea CC-PCR. Ei au fost anuntati ca vor fi atacati de o escadrila de elicoptere, denumita "Prigoana vantului", in care s-ar afla imbarcati zeci de luptatori libieni antrenati special pentru lupta de gherila urbana.
Un raport al Ministerului Apararii Nationale, elaborat de inginerii militari in primii ani ai deceniului trecut, raport care nu a fost facut public nici pana in prezent, releva ca in primele zile ale revolutiei spatiul aerian al Romaniei a fost invadat de tinte aeriene cu caracteristici de zbor asemanatoare elicopterelor. Armata a identificat, prin intermediul aparaturii de radiolocatie, in noaptea de 22-23 decembrie ’89, "atat de multe tinte aeriene aflate in miscare simultan, incat parea ca situatia devenise incontrolabila", precizeaza raportul. Dupa cercetari efectuate la fata locului de echipe militare, a reiesit ca, daca intr-un numar mare de cazuri pentru inducerea in eroare, pentru dezinformarea unitatilor de aparare si de aviatie se utilizasera sisteme de bruiaj, au existat alte cateva zeci de cazuri in care s-a stabilit ca au fost lansate, nu se stie de unde si de cine, minielicoptere, baloane autopropulsate, dar si alte tipuri de dispozitive si rachete telecomandate prin radio.
Rachetele antiaeriene au atins 90% din obiectele zburatoare
In seara zilei de 22 decembrie ’89, incepand cu ora 19, pe ecranele aparatelor radar din estul tarii au aparut primele indicii privind tintele aeriene. Iar in intervalul orar 23.00-24.00, numarul acestora nu mai putea fi monitorizat din cauza ca era extrem de mare, iar ofiterii de radiolocatie au raportat ca sunt practic depasiti de situatie. Se ajunsese ca la un anumit moment dat ecranul radarului sa fie marcat de prezenta simultana a 80 de tinte aeriene. Zona de evolutie a obiectelor zburatoare de pe cerul Romaniei s-a extins rapid, acestea fiind identificate in Dobrogea, Campia Romana, Banat, dar si in zonele de nord-vest ale Transilvaniei. Incepand cu ziua de 22 decembrie, ora 19.30, s-a ordonat de catre Comandamentul Apararii Antiaeriene a Teritoriului deschiderea focului asupra tintelor aeriene. In perioada 22-25 decembrie ’89, s-au executat nu mai putin de 52 de misiuni cu avioanele de vanatoare si 26 de iesiri cu elicoptere care transportau trupe de artilerie dotate cu mitraliere si echipament de lansare a rachetelor antiaeriene.
Rapoartele militare ale vremii confirma lansarea a 53 de rachete antiaeriene de diferite tipuri, din care "peste 90% au explodat la tinta, la parametrii determinati cu ajutorul mijloacelor de radiolocatie, ceea ce demonstreaza existenta unor obiecte zburatoare sau faptul ca s-a executat bruiaj eficace asupra focoaselor radio ale rachetelor, provocandu-se explozia acestora". Din cele 52 de misiuni ale avioanelor de vanatoare, numai in cinci cazuri s-au descoperit, cu ajutorul radiolocatoarelor de bord, una sau mai multe tinte. Desi existau conditii de interceptare a tintelor, acest lucru nu s-a putut realiza din cauza bruiajului executat si dirijat asupra radiolocatoarelor aflate la bordul avioanelor de vanatoare.
Lupta cu comandourile libiene
22 decembrie ’89, ora 1.00. Telefonul aflat la parterul CC-UTC a sunat insistent. La capatul celalalt al firului se recomanda o persoana care sustine ca este consilierul generalului Nicolae Militaru si ca in urmatoarea jumatate de ora, la sediul ocupat de revolutionari, va fi transmis un mesaj de la Ministerul Apararii, mesaj ce va trebui retransmis, in scris, la comandamentul militar din corpul A al CC.
Intr-adevar, dupa circa 30 de minute a sunat un individ care a spus ca se numeste col. Torceanu si care a transmis o informatie care a bagat spaima in toti cei aflati in cladire: "O escadrila de sase elicoptere cu luptatori libieni se indreapta spre Bucuresti, venind dinspre Satu Mare. Fortele armate revolutionare, care au trecut de partea poporului, au reusit cu mari sacrificii sa doboare un elicopter. Din datele pe care le avem, elicopterele urmeaza sa aterizeze la ora 4.00, pe acoperisul CC-PCR si pe platfoma pietei din fata cladirii. Va revine sarcina sa luptati si sa aparati obiectivul ocupat si sa nimiciti fortele fidele regimului Ceausescu". si pentru ca totul sa fie si mai credibil, individul a oferit si alte amanunte: elicopterele de desant sunt de tip Puma, apartin escadrilei libiene "Prigoana vantului", zboara la o altitudine de 1.200 metri, cu o viteza de 220 km/h, iar fiecare elicopter transporta circa 22 de luptatori. Interlocutorul de la celalalt capat al firului a mai atentionat ca acesti componenti ai escadrilei sunt deosebit de periculosi si au fost antrenati undeva la o unitate speciala de langa Sibiu, fiind specializati in lupte de gherila urbana. Mesajul a fost preluat si retransmis mai departe. Civili si militari au fost trimisi pe acoperisul CC sa astepte elicopterele. Miscarile de trupe nu au facut decat sa agite si mai mult lumea din cladire, focurile de arma intetindu-se, existand numerosi morti si raniti. O parte din cei trimisi pe acoperis cu arma in mana au fost raniti, tragand unii in altii, militari si civili deopotriva.
O unitate de parasutisti-genisti a sosit in scurt timp la cladirea CC-ului, acest fapt provocand, de asemenea, rafuieli si certuri intre cei care deja ocupasera cladirea. Bineinteles, pana la orele diminetii nu a sosit nici un elicopter libian, desi televiziunea preluase mesajul si il difuza sub diverse forme. In 24 decembrie, cand apele s-au mai linistit, pe postul public de televiziune a aparut ambasadorul Libiei la Bucuresti, care a dezmintit toate informatiile ce au circulat in Romania referitor la eventuale comandouri libiene care ar fi activitat pe durata Revolutiei.
Reflectori poliedrici cu marca "Fabricat in URSS"
Faptul ca pe langa tintele false au existat si tinte reale este sustinut in cadrul raportului MApN de gasirea, in diferite locuri, a unor baloane asemanatoare cu cele utilizate in meteorologie. Neobisnuit insa, aceste baloane aveau acrosati reflectori poliedrici care puteau induce pe ecranele de radiolocatie semnale similare celor provenind de la o aeronava reala. Pe cutia aparaturii acrosata baloanelor distruse s-au gasit inscriptii in limba rusa sau engleza cu "Fabricat in URSS". Raportul militar mai mentioneaza un aspect greu de crezut, un fel de fantezie, si care pare mai degraba o influenta a curentului antimaghiar dezvoltat preponderent in randurile cadrelor armatei, indoctrinate sub comunism, din acea perioada, si anume ca mai existau "atasate biletele in limba maghiara prin care se promiteau aducatorilor acestor obiecte recompense de 150 forinti". Era si o perioada in care teoria conspiratiei incerca sa justifice evenimentele din perioada Revolutiei. Sa nu uitam ca si Ceausescu, la fel ca si cadrele Armatei si Securitatii, avea aceasta obsesie a "cetatenilor straini care vor sa destabilizeze tara si sa fure Transilvania". Ceea ce militarii specializati si procurorii militari au denumit, la inceputul anilor ’90, razboiul radio-electronic a amplificat starea emotiva a unei parti din participantii la Revolutie, care faceau periodic trimiteri la eventuale forte straine, solicitand implicit interventii din partea Armatei si a grupurilor de civili inarmati.
In urma analizelor efectuate de specialistii militari asupra actiunilor de lupta desfasurate in noaptea de 22-23 decembrie ’89, s-a ajuns la concluzia ca "tintele aeriene sunt, intr-un numar foarte mare de cazuri, imitate si s-a ordonat incetarea tragerilor cu rachete antiaeriene". Au continuat doar tragerile cu artileria si mitralierele antiaeriene pentru cazurile in care tintele aeriene au fost observate vizual. Analiza situatiei aeriene din zilele de 22-25 decembrie ’89, efectuata de specialisti militari, a incercat sa demonstreze, tinand seama de informatiile obtinute de la unitatile militare din structura diviziei MT Ploiesti (respectiv batalionul radio Schitu, judetul Constanta), ca, pe langa semnalele false, de imitatie, inregistrate de statiile de radiolocatie, au evoluat si aeronave catalogate ca reale. Prin canalul de comunicare cu comandamentul Marinei Militare si cu subunitatea radiotehnica de la Baia, judetul Tulcea, s-au primit semnalari de la observatori vizuali privind aterizarea unor elicoptere neidentificate.
Elicopterul rusesc a ramas in urma
Mai multi tanchisti din batalionul de tancuri de la Targoviste, dislocat pentru apararea Ministerului Apararii Nationale si pentru intarirea dispozitivelor de paza din zona, au sustinut ca, incercand sa-si racordeze frecventele radio, au surprins fragmente din conversatii in limba rusa identificate ca avand drept sursa o formatiune de elicoptere. Din convorbirile interceptate, traduse de inginerul Simion Barbu, rezulta ca era vorba de o formatiune de zbor careia ii ramasese in urma un elicopter, aparat ce ar fi fost pilotat de o femeie. In transmisiunea radio, pilotul isi justifica ramanerea in urma si desprinderea de formatie prin defectiuni survenite la aparat, iar comandantul formatiunii i-a transmis ordinul sa pastreze aceeasi altitudine si acelasi itinerar pana in momentul in care va reusi sa realizeze contactul cu formatiunea de care apartinea.
Din datele existente la nivelul comandamentului Apararii Antiaeriene a Teritoriului (CAAT) a reiesit ca in noptile de 22-23, 23-24 si 24-25 decembrie 1989 sistemul radiotehnic de cercetare a spatiului aerian a receptionat si a transmis date care indicau actiuni masive cu formatiuni de elicoptere ce ar fi decolat de pe teritoriul tarii noastre. O singura actiune insa a fost interpretata ca reprezentand o formatiune de elicoptere venind din directia Marii Negre, concluzionandu-se ca in larg existau nave portelicoptere.
In prima noapte, s-a considerat ca toate aceste elicoptere existau in mod real, ele fiind reperate si de catre statiile de radiolocatie de dirijare a rachetelor si de cele cu care sunt dotate bateriile de artilerie antiaeriana. Au fost lansate rachete si proiectile, iar in multe cazuri au fost inregistrate explozii si disparitia de pe ecran a ambelor corpuri mobile, raportandu-se "tinta nimicita", insa in nici o situatie nu s-au gasit aeronavele doborate.
Ulterior, anchetatorii militari au concluzionat ca majoritatea urmelor de obiecte au fost simulate cu aparatura speciala de lupta radioelectronica, acordata pe frecventele de lucru ale statilor romanesti de radiolocatie (de provenienta sovietica), iar rachetele care au explodat a fost urmarea unor comenzi externe sau a mecanismului propriu de autodistrugere. La aceasta concluzie a concurat si premisa logica potrivit careia ar fi fost imposibil ca unele state straine sa fi putut introduce un numar atat de mare de elicoptere fara sa fi fost depistate.
RADIOGRAME
» Unitati ale Securitatii au utilizat aparate de zbor pe durata revolutiei
Separat de tintele aeriene descoperite de radarele Armatei si Aviatiei si care indicau in unele cazuri formatiuni autohtone ce desfasurau actiuni de lupta, au existat si unele care nu actionau in cooperare cu fortele armate. Din convorbirile interceptate prin radiolocatie de catre autoritatile militare pe frecventa de 167,7394 Mhz, a atras atentia un fragment de conversatie din 26 decembrie 1989. Conform radiogramelor inregistrate, convorbirile au continuat si in data de 27 decembrie, iar in noaptea de 27-28 decembrie 1989 statia respectiva a incetat sa mai emita. Tipul statiei si frecventele utilizate nu existau in registrul, dotarea si utilizarea fortelor armate romanesti. Desele convorbiri purtate prin statie, ce n-au putut fi descifrate in totalitate, erau criptate in conformitate cu indicativele existente in tabelele de convorbiri ce erau utilizate pe timpul desfasurarii misiunilor de catre fosta Directie a Securitatii Statului (DSS). Problematica asa-numitului razboi radio-electronic nu a putut fi deslusita nici in prezent de Parchetul Militar, neexistand nici mijloace tehnice, nici specializare necesara si nici forte acoperitoare. Ea a facut obiectul analizei intr-un prim stadiu si al unei comisii care a operat interpretari detaliate pornind de la informatiile culese si observatiile efectuate, fara a se ajunge, nici in ziua de astazi, la un rezultat concludent.
