7.6 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialMedicii constanteni cauta pacienti

Medicii constanteni cauta pacienti

» Conform noului contract- cadru pe 2009, doctorii trebuie sa aiba minimum 1.000 de pacienti.

»Prevederea nu se va aplica in mediul rural, unde numarul mentionat este greu de realizat.

Contractul cadru pe 2009, de acordare a asistentei medicale pentru asiguratii de sanatate, a fost deja publicat, desi acesta va intra in vigoare incepand cu luna aprilie a anului viitor. Potrivit acestui contract cadru, medicii de familie din mediul urban nu vor mai putea sa intre in relatie contractuala cu institutia de asigurari de sanatate daca pe listele lor nu vor reusi sa atraga cel putin 1.000 de asigurati de sanatate. In mediul rural aceasta prevedere nu va fi valabila, tinandu-se cont de faptul ca sunt zone izolate, unde acordarea de asistenta medicala, chiar si pentru un numar mai redus de pacienti, nu este usor de realizat. De asemenea, in noul contract- cadru de acordare a asistentei medicale pentru asiguratii de sanatate se mentioneaza ca formularele pe care le vor folosi medicii de familie pentru trimiteri la consultatii la cabinetele din ambulatoriu, dar si trimiterile pentru internare vor fi schimbate. "Va fi un formular cu regim special, unic pe tara. Orice medic care va avea contract doar cu o casa de asigurari de sanatate va putea elibera bilet de trimitere pentru un serviciu medical paraclinic fara sa fie in relatie contractuala si cu acest furnizor de servicii medicale", a declarat Lamaita Antohi, purtatorul de cuvant al Casei Judetene de Asigurari de Sanatate (C.J.A.S.) Constanta. In alta ordine de idei, medicii din mediul urban trebuie sa aiba inscrisi pe listele proprii minimum 1.000 de asigurati si persoane beneficiare ale pachetului minimal de servicii medicale, conform contractului-cadru privind acordarea asistentei medicale in sistemul de asigurari sociale de sanatate pentru 2009. A precizat "Orice medic care va avea contract doar cu o casa de asigurari de sanatate va putea elibera bilet de trimitere pentru un serviciu medical paraclinic fara sa fie in relatie contractuala si cu acest furnizor de servicii medicale". Lamaita Antohi, purtatorul de cuvant CJAS Constanta.

CONSECINTE
» Un singur contract

Totodata, contractul-cadru pe 2009 stabileste ca un medic cu mai multe specialitati clinice isi poate desfasura activitatea in baza unui singur contract incheiat cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate. Acesta poate acorda si raporta servicii medicale aferente specialitatilor respective, in conditiile in care cabinetul medical este inregistrat in registrul unic al cabinetelor pentru aceste specialitati.

Cele mai citite

Alegerile prezidențiale din România, în presa internațională: Șoc după avansul candidatului de extremă dreapta

Rezultatele parțiale ale alegerilor prezidențiale din România au atras atenția presei internaționale, care subliniază ascensiunea surprinzătoare a lui Călin Georgescu, un candidat independent asociat...

Fermierii cer credite pe termen lung, băncile promit creșterea finanțării în agricultură

Fermierii din România reclamă dificultăți în accesarea capitalului și solicită împrumuturi pe termen lung, de 20 până la 40 de ani, pentru a putea...

Rezultate provizorii ale alegerilor prezidențiale, turul 1: Călin Georgescu conduce, Elena Lasconi pe locul doi

Cu peste 99% dintre secțiile de votare raportate, candidatul independent Călin Georgescu conduce detașat în rezultatele parțiale publicate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), acumulând...
Ultima oră
Pe aceeași temă