6.3 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSportAdrian Nastase, la un pas de vicepresedintia Camerei

Adrian Nastase, la un pas de vicepresedintia Camerei

Calin Popescu Tariceanu propus pentru sefia grupului PNL si Adrian Nastase pentru una dintre functiile de vicepresedinte al Camerei Deputatilor – acestea sunt doar doua dintre concluziile primelor sedinte ale Parlamentului ales uninominal.

Senatul si Camera Deputatilor s-au reunit ieri in prima sedinta de dupa alegerile uninominale, prilej de a demara procedura de validare a noilor alesi si de conturare a propunerilor partidelor pentru structurile de conducere ale Parlamentului.

La Camera Deputatilor, grupul PSD va fi condus in continuare de Viorel Hrebenciuc, care va fi secundat de Aura Vasile, Anghel Stanciu, Radu Moldovan si Bogdan Niculescu Duvaz. Tot ieri, social-democratii au stabilit si nominalizarile pentru cele doua posturi de vicepresedinte, ce le vor reveni lui Adrian Nastase si Daniela Popa. Aceasta in conditiile in care, potrivit intelegerii dintre PSD si Alianta PSD±PC, sefia Camerei revine democrat-liberalilor, iar cea a Senatului, social-democratilor, mai precis lui Mircea Geoana.
Grupul liberal a inregistrat, in schimb, o predare de stafeta, in conditiile in care fostul lider Crin Antonescu a fost ales senator. sefia a fost preluata ieri de presedintele Calin Popescu Tariceanu, cu 41 de voturi, in vreme ce contracandidatul sau, Ludovic Orban, a obtinut sustinerea a doar 19 colegi.

La Senat, Puiu Hasotti a ramas insa in continuare lider al grupului PNL, dat fiind ca nimeni nu a dorit sa-i fie contracandidat. In ceea ce priveste grupul UDMR, sefia a fost adjudecata de Marko Bela, iar Verestoy Attila a fost desemnat pentru a negocia cu membrii celorlalte grupuri cu privire la  impartirea functiilor din conducerea Senatului si din comisiile permanente.
In ceea ce priveste propunerile pentru functiile de presedinte si de vicepresedinte, liberalii i-au desemnat pe Crin Antonescu la Senat si pe Bogdan Olteanu la Camera. Cei doi reprezinta propunerile PNL pentru sefia celor doua Camere dar, cum nu au sanse sa iasa la vot, tot ei voi fi avansati si pentru posturile de vice. Pentru functia de chestor vor fi propusi Dan Motreanu (Camera) si Dan Radu Rusanu (Senat), iar pentru cea de secretar au fost avansate numele deputatului Mihai Voicu si cel al senatorului Cornel Popa.

Noile structuri de conducere ale Camerelor vor fi insa definitivate si votate doar dupa validarea senatorilor si deputatilor, moment programat a se intampla vineri. Pana atunci, dosarele "alesilor" vor trece prin comisiile de validare infiintate ieri, proportional cu numarul de mandate obtinute in alegeri.
Primele sedinte ale Senatului si Camerei au fost conduse de regizorul Sergiu Nicolaescu (PSD±PC) si, respectiv, Aurel Vainer (Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania), in calitate de decani de varsta. Tot ieri si-a preluat mandatul de deputat si liberalul Virgil Pop, ales intr-un colegiu din Cluj, chiar daca in momentul scrutinului era in arest, la solicitarea DNA.

Cele mai citite

Zelenski despre finalul războiului: „Diplomația este necesară, dar Putin nu vrea pace, ci să rupă izolarea”

Președintele ucrainean avertizează asupra intențiilor lui Putin și subliniază importanța sprijinului occidental, în timp ce Ucraina se confruntă cu provocări militare și întârzieri în...

Analiza PESTEL – Un instrument esențial în antreprenoriatul social

Într-un mediu de afaceri dinamic și adesea impredictibil, analiza PESTEL reprezintă un instrument esențial pentru antreprenorii sociali, oferind o perspectivă completă asupra factorilor externi...

Editoarea unui jurnal științific demisionează după ce a numit generația X „fasciști” în urma victoriei lui Trump

Laura Helmuth, editoare la Scientific American, a demisionat joi, după o serie de postări controversate pe rețelele sociale în care a criticat votanții pe care...
Ultima oră
Pe aceeași temă