32.4 C
București
joi, 16 iulie 2026
AcasăSocialComunicat de presă

Comunicat de presă

În legătură cu informațiile apărute în presă, joi, 29 martie facem următoarele precizări:

 

1.     În acest moment, instanța britanică a ridicat cauțiunea de care a beneficiat Alexander Adamescu iar acesta este reținut de autoritățile londoneze.

 

2.     În urma unei corespondențe oficiale între ziarul România Liberă și Autoritatea Națională a Penitenciarelor, jurnaliștii români au trimis în Anglia un înscris a cărui autenticitate a fost contestată de Statul Român. Actul se referă la condițiile de detenție din penitenciarele din România. Prin urmare, motivul reținerii este generat de o situație care nu i se poate imputa lui Alexander Adamescu și nici redacției România Liberă.

 

3.     Cu toate acestea, nu a fost deschis un dosar penal și Alexander Adamescu nu este cercetat penal pentru fals. Ridicarea cauțiunii a fost decisă ca o măsură preventivă până la lămurirea situației legate de actul în cauză.

 

 

4.     Alexander Adamescu este încrezător că această suspiciune va fi demontată, având în vedere că înscrisul în cauză a fost depus așa cum a fost primit din România, de la Autoritatea Națională a Penitenciarelor.

 

 

5.     ”După doi ani în care am demonstrat la fiecare termen că Statul Român nu poate asigura condițiile privative de libertate, nu aș fi apelat la o asemenea soluție de a falsifica acte și de a le depune în instanță. Este o suspiciune legată de acest înscris pe care instanța londoneză o analizează cu celeritate. Sunt de asemenea interesat de a stabili autenticitatea acestui document. Respect decizia instanței londoneze și sunt convins că această suspiciune la adresa mea se va dovedi a fi nefondată” a declarat Alexander Adamescu.

 

Echipa de comunicare a domnului Alexander Adamescu

Cele mai citite

Jessica Pegula, uimită de Jannik Sinner! Propune un premiu special după Wimbledon

Americanca a rămas impresionată de evoluția liderului mondial și consideră că serviciul italianului merită o distincție aparte.Jannik Sinner continuă să culeagă laude după titlul...

Friedrich Merz cere SUA să nu influențeze alegerile din Germania

Merz a subliniat că Germania respectă procesul democratic din Statele Unite și se așteaptă la același tratament din partea WashingtonuluiCancelarul german Friedrich Merz a...

FAO: Costul unei diete sănătoase a urcat cu 25% în cinci ani

Costul unei diete sănătoase a crescut cu 25% în ultimii cinci ani și a ajuns la 4,28 dolari pe persoană pe zi, potrivit raportului...
Ultima oră
Pe aceeași temă