Preşedintele PMP, senatorul Traian Băsescu, a anunţat, marţi, că va fi retras sprijinul politic în cazul a doi consilieri locali din Sectorul 6, acuzându-i pe aceştia că ”au vizat o preluare ostilă organizaţiei din sectorul 6, spre a fi predată unui eventual alt partid”.
”Aş vrea să vă reamintesc un episod de la Sinaia, unde au venit nişte domni care aveau alte păreri decât Consiliul Naţional. Prin vot au fost clarificate lucrurile acolo. Domnii au venit şi au făcut o organizaţie proprie la sectorul 6. Din păcate, la această întreprindere pe cont propriu s-au raliat şi doi consilieri care au fost aleşi pe listele PMP. Părerea mea este că domnii au vizat o preluare ostilă organizaţiei din sectorul 6, spre a fi predată unui eventual alt partid, drept pentru care (…) avem solicitarea Consiliului Municipal Bucureşti de excludere a consilierilor locali Mihaela Popescu şi Florin Luchian. Prin excludere, le retragem mandatul şi vor urca în funcţie de consilieri la sectorul 6, care nu trebuie predat PSD-ului fără luptă, următorii consilieri, şi aici se va pronunţa organizaţia de la sectorul 6”, a anunţat Traian Băsescu la începutul şedinţei Consiliului Executiv Naţional al PMP.
El a mai spus că pe ordinea de zi se mai află numirea ca preşedinte interimar al PMP Harghita a lui Marius Paşcan, convocarea Congresului Organizaţiei de Tineret a PMP şi o analiză pe situaţia politică actuală.