14.3 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăÎCCJ: S-a decis rejudecarea dosarului primarului Mircia Gutău

ÎCCJ: S-a decis rejudecarea dosarului primarului Mircia Gutău

Decizia a fost luată după ce Instanţa supremă a admis o cerere de revizuire depusă de Mircia Gutău, fiind anulată sentinţa din ianuarie 2010.

“În temeiul art. 465 alin. 11 lit. b) Cod procedură penală, admite cererea de revizuire formulată de revizuentul Gutău Mircia împotriva deciziei penale nr. 273 din data de 27 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. 698/57/2008. Desfiinţează decizia penală, numai cu privire la revizuentul Gutău Mircia şi dispune rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs. Fixează termen la data de 14 mai 2018, cu citarea părţilor. Definitivă”, se arată în hotărârea Instanţei supreme.

În noiembrie 2016, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că lui Mircia Gutău i-au fost încălcate dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil în procesul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care l-a condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare, după ce două instanţe inferioare hotărâseră achitarea lui.

Mircia Gutău a fost acuzat de procurorii DNA că, în perioada aprilie – iulie 2006, a pretins de la un denunţător, acţionar majoritar al unei societăţi comerciale, suma totală de 50.000 euro, atât în mod direct, cât şi prin intermediul viceprimarului Nicolae Dicu, pentru a-l ajuta pe omul de afaceri să obţină un certificat de urbanism pentru un teren situat în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Pe 27 ianuarie 2010, Mircia Gutău şi Nicolae Dicu au fost condamnaţi definitiv de ÎCCJ la câte trei ani de închisoare cu executare.

Mircia Gutău a fost eliberat condiţionat în septembrie 2011.

Cele mai citite

Cutremur în Serbia, la granița cu România

Un cutremur cu magnitudinea 4,4 s-a produs în această dimineaţă, la ora locală 8:42, în Serbia, la graniţa cu România, potrivit informaţiilor publicate de...

Ursula von der Leyen ar putea interzice TikTok dacă ar obține un nou mandat în fruntea Comisiei Europene

Candidatul Partidului Popular European (PPE) la preşedinţia Comisiei Europene şi actualul preşedinte al acestei instituţii, Ursula von der Leyen, a declarat luni că nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă