15.7 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSocialUn consilier local din Suceava, fost viceprimar, a fost asasinat

Un consilier local din Suceava, fost viceprimar, a fost asasinat

Fostul viceprimar Zamfir Barbă era, în acest moment, consilier local din partea PNL.

Bărbatul a fost găsit înjunghiat. Potrivit anumitor surse, cadavrul se afla într-un şant. Potrivit altor surse, el a fost găsit în beciul unei case.

La locul crimei au venit polițiști și a fost adus şi un câine de urmă pentru a-l căuta pe presupusul criminal.

Conform unor surse neoficiale, bărbatul în vârstă de 53 de ani a ieşit, marţi seara, împreună cu un vecin de-al său la un bar din localitate şi nu s-a mai întors acasă.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă