Intalnesc mereu dorinta multora de a vedea reinnoita clasa politica romaneasca. Afirmatia, dorinta apar cu o insistenta demna de o asemenea cauza dreapta. Desi unii dintre ei sunt oameni tineri, care se presupune ca mai au timp, cu totii se grabesc. Desigur, dupa optsprezece ani de intarziere, nici nu e de mirare o anumita graba. Ma intreb, numai, cum vad aceste persoane innoirea clasei politice. Ceva ma indeamna sa cred ca isi imagineaza aparitia, brusca, a unor cu totul alte nume pe toate listele, de pilda, care se prezinta la alegeri. Toate numele, adica, sa fie nou-noute. Ba, daca s-ar putea, multe dintre ele, majoritatea, sa fie dintre acelea pe care ei insisi se asteapta sa le vada puse odata sub ochii natiunii. Adica, aceasta reinnoire sa fie cam ca la scoala, cand clasa a unsprezecea termina, iar urmatoarea clasa a unsprezecea e, in general, complet diferita de cea dinainte, cu exceptia, desigur, a repetentilor, care apar si in noul catalog. Or, societatea, nici cea civila, nici cea politica, nu poate fi schimbata suta la suta peste noapte. si, subliniez, optsprezece ani sunt, din perspectiva istoriei, chiar "peste noapte". Ca sa nu mai spun ca noaptea comunista a tinut, chiar in tarile europene ocupate de Moscova, mult mai mult de atat. Cat despre metropola, ce sa mai vorbim, ca acolo era sa dureze un secol, daca n-o mai fi durand si acum, dar nu ne dam noi seama. Tot asa, cand cei tineri ajung in situatia de a lua franele societatii, ei isi inchipuie ca-i pot inlatura pe cei care sunt deja instalati, cat ai bate din palme, ca-n miturile popoarelor, unde regele vechi este pur si simplu ucis de cel nou, care se si asaza pe tron. (Ca sa nu mai spun ca si asta, noul, trebuie, cel putin la inceput, sa se slujeasca tot de curtea celui vechi, mort si inmormantat cu onoruri.) Nici asta nu se poate petrece cat ai bate din palme, pentru ca ar fi prea mari cutremure sociale, care ar provoca dezechilibre mortale pentru societate, nu spun o noutate si nici nu pretind asta.
Citeam zilele trecute in ziare ca vreo 55 de deputati si senatori de la PSD nu mai candideaza. Pai, asta e, doamnelor, domnisoarelor si domnilor, o schimbare. Pai, nu e o schimbare a clasei politice faptul ca dl Ion Iliescu ne lasa in sfarsit si se retrage din prim-planul vietii politice romanesti? Ba e, si inca una foarte importanta. O sa spuneti ca trebuia sa faca asta mai de mult. Sunt de acord. In ce ma priveste, cred ca trebuia sa nu apara decat cel mult pana la alegerile din mai 1990. Ca "provizoriu" mergea. Ca semidefinitiv a fost, si a produs, o catastrofa. Pare exagerat sa spui ca toate relele care au bantuit Romania in acesti optsprezece ani spre nouasprezece scursi din decembrie 1989 i se datoreaza domniei sale. In mod indirect, insa, e purul adevar. Pentru ca domnia sa nu e o simpla persoana, ci o suma de persoane. si daca ar fi numai atat, tot ar fi bine, dar aceasta suma de persoane constituie un sistem, cu tot ce este specific unui sistem, inclusiv ceea ce e mai rau, mentinerea unei mentalitati retrograde. Or, pentru asta putem sa-i multumim dlui Ion Iliescu, acum, la plecarea (aparenta?) din prim-planul vietii politice romanesti. Dar sa si recunoastem ca asta e un pas. Sigur, partidul domniei sale ramane, in felul acesta, descoperit, fara sef, pentru ca marioneta aflata pe scaunul respectiv nu e mai mult decat asta. Dar asta e problema lor.
Ca-ntotdeauna insa, reinnoirile, la noi, inseamna scoaterea la lumina a unor persoane ce ar fi fost potrivite in compozitia care, se presupune, dispare. In asa fel incat aceasta sa nu se dizolve, ci sa fie mentinuta in actiune cu alti agenti. Din acest punct de vedere, au dreptate si cei care se indoiesc de o reala innoire a clasei politice, acum, ca uninominalele au fost declansate si nu mai pot fi intoarse din drum, nici macar de partidul lui Vadim Tudor, o desca batrana si fezandata a vechiului, foarte vechiului sistem securisto-comunist. Dar asta tine, cred eu, de natura noastra si, criticandu-i pe politicieni ca nu se innoiesc (!?), ne criticam pe noi insine ca nu-i fortam sa o faca. Dar cum sa-i fortam? Aici se deschide o alta discutie, care, oricum, dureaza de mult si va mai dura inca mult timp. Clasa politica o fi stiind si ea vechea zicere "spanzura-m-as si n-am cui", in care inlocuieste numai verbul. Ca, poate, n-are nici ea cui sa i se innoiasca.
