2.4 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSpecialCura de slabire (financiara)

Cura de slabire (financiara)

Ultima saptamana a fost plina de declaratii la nervi, de sloganuri speciale, alocatii pentru atestarea armatei, servirea unor interese straine, bugetele serviciilor secrete. si un supliment de sageti otravite intre palate. Un eveniment mai important avea loc la Bruxelles: adoptarea planului de redresare economica. Pe ambele maluri ale Atlanticului au existat febrile actiuni pentru relansarea bancara.
Ne aflam intr-un moment neprielnic pentru vorbe in raspar. Mari economisti ai lumii incearca sa gaseasca antidotul crizei economice, la noi se trezesc analisti in ORICE sa-si dea cu parerea. Datul cu clanta, tonul panicard in acest domeniu au devenit delir.

Categoric, nu suntem imuni la socuri, dar temperatura crizei financiare creste la noi doar pe baza de declaratii. Criza interna ne-o cream singuri, nu este rezultatul celei internationale. Nu vine de peste Ocean sau din Europa, ci de la televizor. Corul de vaicareli il ascultam toata ziulica, invocam criza care nu s-a instaurat inca pe aceste meleaguri. Babele superstitioase din mass-media ne anunta cu aplomb ca urmeaza un val urias de falimente in tara noastra. Finantistii de ocazie sunt in stare sa instaureze panica atunci cand anunta cu amatorism falimente, prabusiri, haos financiar.
Specialistii avizati in domeniu indeamna insa la retinere: analistii care se pricep la toate ar face bine sa stea deoparte pana cand situatia financiara devine mai clara; fiecare cuvant trebuie cantarit, pentru a nu se instala panica; sa ne gandim mai curand la ranile economiei romanesti; sa fim preocupati sa nu diminuam ritmul economiei si productivitatii; cel mai important este sa controlam riscurile.

La noi criza financiara poate sa apara rapid pe fondul unei crize de incredere, atata vreme cat punem paie pe foc in loc sa aplanam panica. Lasam singuri impresia de déjà vu pentru criza economica. Chiar si superspecialistii in economie si finante sunt retinuti la a da verdicte. O criza apare in timp, nu peste noapte, si se rezolva tot in timp, cu cumpatare. Multi specialisti sunt inclinati mai mult spre definitia "oprirea cresterii", nu "criza economica".
In locul clampanitorilor citadini, ar fi de preferat sa-l ascultam pe Mugur Isarescu din ora in ora daca s-ar putea si daca guvernatorul nu ar fi un taciturn. Putem avea incredere in BNR, pentru ca nu de putine ori a salvat sistemul economic romanesc, in sistemul monetar, trasat cu prudenta, cu norme mai rigide e drept, dar benefice acum. Daca mesajele linistitoare ale primului-ministru sau ale ministrului de Finante pot fi banuite de partizanat, cele ale guvernatorului sunt optimiste – evenimentele financiare vor bali in limite normale, bancile noastre sunt EXTREM DE SOLIDE, nu exista motive de panica.

 

Este cat se poate de credibila si o alta declaratie a guvernatorului, ca Romania ar putea sa aiba mai mult de castigat decat de pierdut din criza financiara. Evident, daca va fi temperata creditarea. si la noi exista destui care au luat imprumuturi pe care stiau ca nu au cum sa le restituie. Nu intamplator BNR cere disciplina bugetara de fier si sa evitam cresterile salariale "extrem de mari".
Criza americana a debutat pe fondul unei lejeritati la creditele ipotecare. si la noi nu mai puteam respira de atata reclama a bancilor, care acordau credite pentru orice, fara sa le fie teama de riscuri. De unde, numai cu ceva ani in urma, te treceau naduselile sa obtii un credit, bancile au sfarsit prin a arunca cu bani in stanga si in dreapta.

Acum trebuie sa strangem cureaua, nu mai putem cheltui cat ne tin buzunarele. Mai apar insa si politicieni cu declaratii incendiare. Romania se afla in pragul colapsului, declara Emil Boc. Unde vede el colapsul? Daca partidul care are pretentia sa guverneze peste doua luni instaureaza panica, ne-am lamurit. Este greu pentru politicienii nostri sa inteleaga ca in asemenea momente ar trebui sa inceteze luptele sterile. Este nevoie de o alianta in fata pericolului. Nimic nu este mai periculos decat lipsa de incredere in certitudine. Dar ne-am specializat in vesti proaste. Prea mult patos cand se anunta vestile rele care nu se bazeaza pe date concrete.

Avem nevoie acum de voci autorizate. Pentru ca economia nu este intr-o forma excelenta, noi, oamenii de rand, putem sa diminuam consumul, de pilda, sa nu ne mai imprumutam la banci pentru a pleca in concedii exotice. Un fel de cura de slabire financiara. Diriguitorii pot reduce cheltuielile, festivisme, fantani cantatoare, flori din import etc., adica eficienta cheltuirii banului public. Frana la cheltuieli in favoarea investitiilor publice, mai ales cele in infrastructura, care sunt motorul economiei. si asta nu am inventat-o noi. Tari precum SUA, Canada, Germania au invins recesiunea construind autostrazi.

Cele mai citite

În SUA a început transferul puterii între Joe Biden și Donald Trump

Joe Biden şi Donald Trump au demarat procesul de transfer al puterii, a anunţat marţi echipa republicanului, care şi-a format fără întârziere guvernul, conform...

Derby-ul serii în Liga Campionilor: Bayern Munchen-Paris Saint-Germain 1-0

Bayern Munchen a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0, marţi seara, pe Allianz Arena, într-un meci din etapa a cincea a Ligii...

Israelul a ucis trei oameni la frontiera libaneză-siriană

Un ONG care urmăreşte războiul din Siria a raportat marţi seara că două persoane au fost ucise în atacuri israeliene la frontiera libaneză-siriană, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă