Vineri si sambata seara s-a jucat, pe o straduta din zona Rosetti, in fata a 30 de spectatori si a trecatorilor nedumeriti, spectacolul "Construction of Reality".
Actiunea e un episod din programul "Play Bucharest" al Teatrului Fara Frontiere (TFF), care isi propune explorarea spatiului public urban din Bucuresti prin interventii artistice experimentale.
Arta care "coboara in strada" nu mai e ceva exotic. Cultura urbana si-a adus graffiti-ul, legal, pana pe zidurile Politiei Capitalei. Proiectii pe cladiri se fac aproape la fiecare eveniment cultural important din Bucuresti. Iar in luna mai a avut loc chiar un festival de teatru in strada, care a strans multimi de trecatori la diverse spectacole prin centrul Capitalei. Chiar in acest context "aglomerat", piesa "Construction of Reality" reuseste sa surprinda. E un spectacol bizar si fascinant, la fel de "fara frontiere" ca teatrul care-l joaca.
"V-am trezit curiozitatea?"
Piesa incepe cand gasesti pe Internet un anunt ciudat, care vorbeste de un "program complex de cercetare teatrala" si de un eveniment in doua episoade, care are loc "prin Bucuresti, in doua locatii diferite, in fata unui public ales anterior". Singurul indiciu e ca "actorii vor construi realitati". Trebuie sa le trimiti un e-mail si, daca esti norocos, primesti o invitatie. Aceasta vine prin SMS si dezvaluie locul de intalnire: langa statuia domnului C.A. Rosetti.
Ca sa ajungi langa statuia domnului C.A. Rosetti, trebuie sa traversezi neregulamentar piata de langa Universitate. Parculetul nu e luminat. Te intampina un grup de siluete intunecate care se dovedesc a fi cei 16 tineri vorbareti care au primit invitatii si au venit la timp. Dupa un sfert de ora, sunt 26 si pornesc spre locul spectacolului. Fiecare primeste cate un plic, cu instructiunea sa nu-l deschida pana la sfarsitul spectacolului. Incep speculatiile.
Strada Dianei colt cu strada Dianei
In zona de case vechi de langa Piata Rosetti e o intersectie cu o singura strada serpuita. Cealalta nu are nume. Intersectia e linistita, putin circulata si sta in semiintuneric. Pe un trotuar e desenat cu creta un dreptunghi: loja publicului. Publicul e nedumerit. Inainte sa apuce sa se aranjeze in dreptunghi, apare o fata care se pune in genunchi pe trotuarul opus si incepe sa aranjeze piese de domino. Din cealalta parte vine un barbat la costum, cu un buchet de flori in mana, care incearca sa-si scoata verigheta. La intervale regulate trece un tanar, cu gluga hanoracului trasa pe cap si cu un manechin in brate. Privirea ii e fixata in ochii manechinului. Jocul a inceput.
Circ gratis sau se da ceva?
Se desfasoara simultan mai multe scene despre jocuri de copii si relatii intre oameni. Spectatorii se dezmortesc si incep sa comenteze. Se rade mult. Nu pentru ca ar fi ceva in sine amuzant, ci din absurdul situatiei. Trec masini pe strada, se opresc pentru o clipa si nu le vine sa creada. Opreste o Dacie 1300 alba, cu un aragaz pe plafon si un frigider in portbagaj, soferul se uita incurcat la ceata de oameni din dreptunghiul tras cu creta si striga "Ce-i aici ma, circ gratis sau se da ceva?!". soferul a fost banuit ca e unul dintre actori si ca a facut o "interventie artistica experimentala".
De fapt, fiecare trecator a fost banuit, inclusiv un caine care s-a amestecat ba prin public, ba printre actori. Cineva chiar a intrebat intr-un comentariu pe blogul teatrului daca acel caine facea parte din spectacol. TFF nu a raspuns, dar din mesajul piesei se intelege clar ca da: trecatorii, masinile, chiar si spectatorii au fost parte din spectacol. Textul din plicul pe care toti l-au deschis la finalul piesei povesteste cum arta e scoasa prin conventie din realitate. Un astfel de spectacol contamineaza arta cu realitatea.
A doua seara
Anuntul de pe Internet spunea ca piesa se va juca "in doua locatii diferite." Sambata, insa, publicul a fost condus in acelasi loc si s-au jucat aceleasi secvente. Dar experienta a fost cu totul alta si, interpretand realitatea in felul acesta, locul chiar a fost altul. Un comentariu pe blog spune ca a fost un "spectacol alcatuit din foarte multi stimuli, suficient de multi ca sa dilate timpul si sa schimbe perceptia realitatii."
Un singur lucru a fost diferit in jocul actorilor din seara a doua: intr-o secventa, un nuntas agata o prostituata si pleaca cu ea. Se intoarce insa in fuga, cu sticla de vin in mana, strigand "A dat Romania gol! Ma-ntorc acasa la nevasta-mea!" Romania chiar daduse gol in meciul cu Franta.
Teatrul Fara Frontiere a mai facut spectacole neconventionale care vor sa scoata cliseele "teatralitatii" din teatru, asa cum declara pe site-ul propriu. "Autobahn", de exemplu, e o piesa jucata integral in masini. Spectatorul sta pe bancheta din spate. "Reflex", prima parte a programului "Play Bucharest", a fost o serie de secvente jucate prin oras, care nu delimitau insa un "public". Orice trecator putea considera ca face parte din public. "Construction of Reality" delimiteaza artificial (cu creta, mai exact) un public care nu se deosebeste de trecatorii bulversati decat printr-o informatie in plus. Teatralitatea ramane numai a spectatorilor. Actorii puteau fi simpli trecatori.
