18.8 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăInternaționalMeghan Markle va fi o mireasă regală total diferită

Meghan Markle va fi o mireasă regală total diferită

Biograful Andrew Morton atrage atenţia că vedeta americană pătrunde în familia regală aducând propriul ei aport de celebritate, rezultatul unei cariere de succes. În noua sa carte, “Meghan – A Hollywood Princess” (Meghan – O prinţesă de la Hollywood), ce a fost publicată joi, Morton trece în revistă modul în care Meghan Markle a ajuns la faimă.

“Este o mireasă cu totul diferită. Ea pătrunde în familia regală când este deja celebră, are o carieră de succes şi este cunoscută şi ca blogger, pe social media dar şi pentru activitatea ei umanitară alături de World Vision Canada şi de ONU”, a declarat el pentru BBC. “Este oferta completă… ea aduce milioane de simpatizanţi ca pe o dotă familiei regale”.

Mama prinţului Harry, prinţesa Diana, a colaborat în secret cu Morton la controversata sa carte: “Diana: Her True Story” (1992), în care scria despre neliniştea şi frământările interioare ale celei supranumite “Prinţesa inimilor”.

Andrew Morton a lăudat activismul lui Meghan Markle, care a început să se manifeste încă de la o vârstă fragedă. “Pe blazonul ei nobiliar ar trebui trecută deviza ‘Fă o schimbare’, pentru că acesta a fost mereu principiul după care şi-a condus viaţa”.

În cartea sa Morton susţine şi că Meghan Markle nu şi-a putut face nişte prieteni statornici şi multe dintre relaţiile ei sociale s-au “răcit”, din cauza stilului de viaţă foarte activ şi a frecvenţei mari cu care călătoreşte. “Ea a dus o viaţă în care a călătorit foarte mult. S-a mutat de la Los Angeles la Toronto şi nu a mai păstrat legătura cu toţi prietenii, iar cei cu care nu a mai vorbit s-au simţit abandonaţi şi susţin că au fost trataţi cu răceală”.

Prinţul Harry şi Meghan Markle, care s-au logodit după o poveste de dragoste care a durat 16 luni, se vor căsători luna viitoare, la 19 mai, la Castelul WIndsor, în apropiere de Londra.

Cele mai citite

Nicușor, dormi liniștit! De Firea se ocupă Ciolacu

Ilustrație: Marian Avramescu Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, care visează la un nou mandat de edil-șef, poate să mai ia o pauză de...

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a primit un veste bună mult așteptată.

IlustrațieȘ Marian Avramescu Iese la iveală marea diferență în strategia de antrenament, care pune în antiteză fotbalul din Superliga României și cel de nivel...
Ultima oră
Pe aceeași temă