» Dupa o cadere cuprinsa intre 11 si 15% pentru indici, in primele doua zile ale saptamanii, vineri a fost ziua marii reveniri, cu procente rar intalnite intr-o sedinta de tranzactionare.
» Scaderea pretului petrolului pana la aproape 90 dolari/baril si perspectiva calmarii inflatiei au fost singure raze de soare in pietele de capital zguduite de convulsii.
» Cand capitalismul da gres, socialismul e scos din dulap: dupa nationalizarea Fannie Mae si Freddie Mac, contribuabilul american va trebui sa plateasca si pentru reanimarea asiguratorului AIG.
Falimentul Lehman Brothers a generat panica la burse, temerile unei prabusiri generalizate a sectorului bancar din SUA prinzand tot mai mult contur. Vanzarile agresive au dus frecvent la scaderi de doua cifre pe emitentii din sectorul financiar din toata lumea, BRD pierzand marti peste 13% (a fost "martea neagra" la BVB) si riscand sa ramana la un moment dat fara cumparare. E greu de spus, in acest moment, in ce directie vor evolua de acum pietele, falimente de calibru fiind in continuare posibile. Minuscula bursa de la Bucuresti a fost victima lipsei de lichiditate, iar cei care au dorit sa isi inchida pozitiile au fost nevoiti sa coboare mai multe niveluri de pret pentru a gasi cumparatori pentru intreaga cantitate de actiuni. Cum piata bursiera o fac de regula jucatorii mari – fonduri de investitii -, scaderea abrupta din ultima vreme a pretului actiunilor pune presiune pe acestia, investitorii care le-au oferit banii presand pentru a se vedea din nou cu ei in depozite.
Iar daca se porneste caruselul vanzarilor, preturile pot ajunge la valori greu de crezut in urma cu un an, mai ales pe o piata putin lichida, precum cea de la Bucuresti. Vestea proasta pentru investitorii locali este ca jucatorii institutionali straini vor astepta discounturi serioase pentru a-si incerca iar norocul la BVB, iar in acest moment nu se poate spune ca actiunile romanesti sunt mai ieftine decat media regionala. In plus, criza generala de lichiditati care s-a declansat la nivel global va reduce fluxurile de capital spre statele emergente, in perioada urmatoare. Cum sansele unei deprecieri a leului cresc in acest context (deficit de cont curent cu tendinta de crestere, deficit bugetar alimentat de pomenile anului electoral), este de presupus ca strainii vor astepta o limpezire a situatiei pe plan macroeconomic si perspectiva agentiilor de rating inainte de a intra din nou la cumparare la BVB.
SIF-urile au fost din nou printre cele mai lovite companii lichide, desi este greu de identificat actiuni care sa fi scapat mai putin sifonate in prima parte a saptamanii (miercuri de pilda, Transelectrica s-a apropiat amenintator de pretul din IPO-ul din 2006: 17,1 lei fata de 16,8 in IPO). In conditiile in care vestile proaste continua sa curga, pragul de suport de la 18.000 de puncte la BET-FI poate fi amenintat serios.
Investitorii incearca sa isi revina din socul provocat de problemele unor companii de renume precum Lehman Brothers, Merrill Lynch sau AIG. Actiunile listate la BVB au scazut spectaculos saptamana aceasta, pe fondul intaririi temerilor ca actuala tendinta descendenta a actiunilor nu se va incheia foarte curand.
Razvan Pasol, director general Intercapital Invest