14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăLifestyleDrum liber prin Bulgaria. Nu se mai cere declarația scrisă

Drum liber prin Bulgaria. Nu se mai cere declarația scrisă

Autoritățile de la Sofia au modificat regulile privind condițiile de intrare pe teritoriul Bulgariei, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României.

Conform noilor reguli decise de statul bulgar, de la data de 28 iulie 2020, cetățenii români care trec din România în Bulgaria nu trebuie să mai prezinte la frontiera bulgară declarația pe proprie răspundere.

Acea declarație atesta că turistul a luat cunoștință și își asumă riscurile privind îmbolnăvirea cu noul coronavirus și se obligă să respecte măsurile anti – Covid în vigoare pe teritoriul Bulgariei.

Drept urmare, în acest moment nu există condiții sau măsuri speciale legate de regimul de intrare și tranzit pe teritoriul Republicii Bulgaria pentru cetățenii care vin din România.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

VIDEO. Real Madrid, campioană pentru a 36-a oară în La Liga

Real Madrid a cucerit titlul în La Liga în mod matematic, după ce a obținut o victorie zdrobitoare împotriva echipei Cadiz, cu scorul de...

Românii cotizează 35 de ani la pensie și primesc bani mai puțin de 12 ani

România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit Eurostat. Țara noastră este urmată în acest clasament doar de...

Mesajul de Paște al SRI-ului: “Nu credem până nu…”

Mesajul viral postat pe rețelele sociale de către Serviciul Român de Informații (SRI) în ziua de Paște a adunat rapid aprecieri și distribuiri. „Nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă