Exista intuitii care, nepreluate de vreun supraeu, se pierd; exista versuri superbe care se pierd, voci geniale pe care nu le vom asculta niciodata si pase date pe maidan. Exista si astfel de intuitii pe care nu le observa nimeni, pentru ca survin de-a lungul interminabil al unor povesti. OTV, la care ma uit acum, este primul post de televiziune care transmite povesti in mod direct: fara cheltuieli de regie, scenariu, casting etc. Acum, ecranul OTV e impartit in felul urmator: in centru, cate un participant la discutie; sus scrie: OTV. "Lovitura de teatru in cazul disparitei misterioase: se pare ca a disparut si patronul lui Petculescu! Direct". In stanga: "Serialul Elodia, episodul 220". O fotografie sub care sta scris: "Ion Petculescu, disparut ca Elodia", iar dedesubt, o alta fotografie, cu Loredana. In partea dreapta: "Credeti ca Adrian Filip l-a ucis pe Ion Petculescu? Da 51 la suta, Nu 49 la suta".
In partea de jos a ecranului, de la stanga la dreapta: "Dan Diaconescu direct. Ion Petculescu mai avea un telefon mobil asupra lui". Dedesubt: o banda rosie cu SMS-urile telespectatorilor, iar si mai jos, informatii sportive. Un intreg tablou din care dinamic e doar centrul, care-l prezinta pe cel care vorbeste (acum sunt vreo patru in studio; ciudat, Dan Diaconescu, realizatorul emisiunii, lipseste; autorul a creat povestea, apoi a plecat ca un deus otiosus). Supraincarcarea ecranului are mai multe ratiuni: una este nevoia participantilor de pauze de prezenta; cum ecranul nu-l arata decat pe cate unul dintre ei, ceilalti se pot odihni. Dar interpretarea mea e alta: importanta e aici vocea, nu imaginea. Pentru ca in DDD de la OTV nu se arata nimic, ci se pun in scena niste voci. Vocile respective detaliaza un numar de disparitii misterioase in care e implicata o liota de personaje; fiecare dintre cele patru voci reface, mereu, povestea.
Ceea ce se povesteste este, vezi bine, punctul orb in jurul caruia se imprastie povestile. Dar asta nu-i tot: povestea se refera la un work in progress; ea e o permanenta rescriere, pentru ca lucrurile sunt in curs de desfasurare, timpul povestirii coincide cu timpul faptelor; din cand in cand, se mai afla cate ceva: povestea se modifica in consecinta. Telespectatorului i se ofera senzatia ca totul se intampla acum. Serialul Elodia este un reality-show care e interesant si ieftin tocmai pentru ca se bazeaza pe mai multe absente: Elodia, spatiul povestirii, personajele. Totul se intampla in studio. Tot restul e fictiv, dar e vorba despre un fictiv aflat in plasa "adevarului", despre un fictiv pe care patru voci incearca sa-l explice, sa-l stoarca, sa-l scoata la iveala ca si cum ar fi ceva ascuns.
Totul e, de fapt, foarte simplu: am in fata si-n urechi un delir schizofrenic pus in scena. E ca si cum as putea vedea in creierul unui nebun. Incercati sa urmariti douazeci de minute un episod Elodia la OTV si observati experienta nebuniei! Daca televiziunile s-au niseizat, OTV e prima televiziune pentru minoritatea psihoticilor: cea mai tare senzatie a existentei umane. Faptul ca OTV exista dovedeste cat de puternica este dimensiunea noastra autodistructiva.
