– Evenimentul va avea loc in data de 31 august si va aduna 63 de sportive de valoare.
Pentru al doilea an consecutiv, Zalaul va gazdui Campionatul National de Semimaraton. Evenimentul ce va avea loc duminica, 31 august, este organizat de Federatia Romana de Atletism, Directia pentru Sport a Judetului Salaj, Asociatia Judeteana de Atletism si Clubul Sportiv Municipal Zalau.
La start se vor alinia 63 de sportivi de la cale mai puternice cluburi din tara. Competitia este deschisa seniorilor, tineretului si juniorilor, atat fete, cat si baieti. La final, vor fi intocmite clasamente la individual si pe echipe.
"Am fost desemnati sa organizam si editia din acest an a competitiei de fond, pe de o parte datorita bunei organizari a campionatului din 2007, pe de alta, ca urmare a rezultatelor deosebite obtinute atunci de catre atletii de la CSM Zalau", a declarat Nicu Lapusan, directorul Directiei pentru Sport Salaj. Spre deosebire de editia precedenta, in acest an, concurentii vor alerga cu un kilometru in plus: "In 2007, competitia s-a numit Campionatul National de Alergare pe sosea si a presupus o cursa de 20 de kiloemtri. La solicitarea antrenorilor din tara, s-a revenit la proba de semimaraton, respectiv 21 de kilometri si 97,5 metri, intrucat si intrecerile europene si mondiale se desfasoara pe aceasta distanta", a explicat directorul Nicu Lapusan.
Printre cluburile cu pretentii la medalii se numara si CSM Zalau, care detine titlurile nationale ale probei la echipe fete senioare si tineret, dar si la echipe tineret baieti. De asemenea, zalauanca Paula Todoran este campioana nationala la tineret fete, iar Ionut Bolota, la tineret baieti.
PREMII
Premierea castigatorilor va fi asigurata de autoritatile locale si judetene. Astfel, Consiliul Judetean Salaj va oferi echipelor de pe podium premii in valoare totala de 10.000 de lei, in timp ce Primaria si Consiliul Local Zalau ii va rasplati pe atleti la proba individual, cu aceeasi suma. Campionatul National de Semimaraton este cea de-a doua mare reuniune atletica de la Zalau, dupa ce in luna mai a acestui an a avut loc Grand Prix-ul "Gheorghe Guset si invitatii".