19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalRusia solicită despăgubiri SUA pentru tarifele impuse la importuri

Rusia solicită despăgubiri SUA pentru tarifele impuse la importuri

Statele Unite afirmă că tarifele sunt motivatE de considerente ce ţin de securitatea naţională şi nu li se aplică regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului, dar Rusia, China, India şi Uniunea Europeană şi-au exprimat obiecţiile, spunând că tarifele par să fie măsuri de protecţie, care necesită compensaţii pentru marile state exportatoare.

SUA au acceptat să negocieze cu China şi au informat UE şi India că sunt deschise să discute orice problemă, deşi insistă că solicitările de despăgubiri sunt nejustificate.

În data de 8 martie, preşedintele SUA a anunţat introducerea unor tarife de 25% la importurile de oţel şi de 10% la aluminiul importat, exceptând Canada şi Mexic. Ulterior, Casa Albă a anunţat suspendarea tarifelor până la 1 mai 2018 pentru importurile din statele membre ale UE, Argentina, Australia, Brazilia, Coreea de Sud, Canada şi Mexic, cei mai mari parteneri comerciali ai SUA, iar negocierile continuă. După 1 mai, preşedintele SUA va anunţa ce state vor fi exceptate permanent.

Liderii Uniunii Europene au cerut luna trecută ca preşedintele SUA, Donald Trump, să excludă permanent blocul comunitar de la mult-criticatele tarife la importurile de oţel şi aluminiu şi au anunţat că îşi rezervă dreptul de a răspunde “într-o manieră adecvată” pentru a proteja interesele UE.

Cele mai citite

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă