17.1 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSpecialIar n-au venit americanii

Iar n-au venit americanii

Actuala administratie americana incurajase mai multe tari din fostul lagar sovietic, Ucraina si Georgia in special, sa se elibereze definitiv de sub sfera de influenta a Moscovei si chiar sa intre in NATO. Asa au avut loc la Kiev sau la Tbilisi serii de revolutii portocalii sau trandafirii, finantate de Washington prin intermediul unor asociatii caritative, care au adus la putere guverne prooccidentale. 

Rusii au stiut sa le destabilizeze in permanenta, activandu-si enclavele rusofone din zonele de contact sau folosind parghiile lor economice. Iar de cand se instalase la putere Vladimir Putin s-au inmultit si avertismentele Moscovei, care lasau sa se inteleaga ca Rusia nu se va lasa incercuita nici de NATO, nici de strategiile energetice ale Washingtonului. Toate elementele unui eventual conflict in Georgia existau deja expuse.

 

Nu se intelege prea bine pe ce se baza presedintele Saakasvili cand a intervenit, cu slabele sale forte militare, in Osetia de Sud, mizand eventual pe efectul surprizei. Sa-si fi spus ca e momentul sa aduca in actualitate chestiunea provinciilor separatiste, cu imagini care sa dubleze Olimpiada? Calcul gresit. Dupa un prim moment de simpatie si compasiune cu gruzinii si chiar daca e condamnata brutalitatea Kremlinului, opinia publica nu mai percepe clar nici strategia guvernului georgian, nici comunicatele de intoxicare care dramatizeaza inutil o drama colectiva reala.

Cum Georgia, numita de Bush "far al libertatii", se baza pe alianta cu Statele Unite, nu e de conceput ca de aceasta initiativa multilateral hazardata nu a avut cunostinta si administratia americana. Iar daca asa a fost, inseamna ca si strategul Bush, si mai tanarul  strateg Saakasvili  au subestimat reactia rusilor si au calculat gresit posibila evolutie a situatiei. Probabil ca rusii abia asteptau o asemenea provocare, pentru a pune lucrurile la punct. si ca sa scoata in fata noua lor doctrina geostrategica, cu care isi racesc gura de pomana, de cateva luni.

Cea care propune nu doar un nou tip de pact de stabilitate in zona euro-asiatica, pe picior de egalitate cu NATO, dar si cu Uniunea Europeana, ci si o linie de neutralitate care merge de la Kaliningrad pana in Caucaz, integrand deci  toate enclavele rusesti, inclusiv Transnistria. Dincolo de aceasta linie nu se trece, iar pe aceasta zona vor exista numai state neutre – iata esenta acestui mesaj rusesc.

Administratia americana a avut cea mai dezamagitoare reactie. Iar amenintarea ca Rusia va fi boicotata pe viitor in sanul unor organisme internationale  starneste zambete. Viitoarea administratie va trebui oricum sa lege un nou dialog cu Moscova, dar o va face de pe pozitiile pierdute deja de actuala echipa. Inflamati de liderul lor nationalist, care vorbeste perfect engleza si franceza, georgienii au crezut, la randul lor, ca vor sosi americanii sa-i salveze. si iar n-au venit americanii.

Nici nu pot veni cu tot arsenalul lor de razboi in acest exploziv Caucaz, cum s-au dus in Irak sau in Afganistan. Eventual, aduc repede niste baze militare neinsemnate si promit contracte, uitandu-se foarte insistent spre resursele locale de energie. Altfel, adevaratii strategi de la Pentagon nu vor sa intinda coarda ca sa puna in practica fantasmagorica doctrina mondiala intitulata  "freedom agenda". Ne aducem aminte: cu acest program se infatisa Bush, reales cu patru ani  in urma, cand promitea ca va imparti democratia la metru, in intreaga lume.

Pana la urma Nicolas Sarkozy a realizat totusi o mica performanta intr-o singura zi. S-ar parea ca a schitat singur, in timpul discutiilor de la Kremlin cu Medvedev si Putin, planul in sase puncte care pune capat macelului, desi nu rezolva numeroase alte probleme. Nu se stie cat timp si pe ce spatii raman trupele rusesti in zona. si nu se poate banui nici cum va evolua situatia politica in Georgia, dupa ce  se va vedea ca situatia e mai putin glorioasa, ba chiar mai rea decat in trecut. 

Incredibil, dar adevarat, tocmai Sarkozy cel  demonstrativ si intempestiv a stiut sa vorbeasca la modul credibil in numele intregii Uniuni Europene, punand in balanta greutatea ei. si le-a smuls rusilor recunoasterea integritatii teritoriale si a suveranitatii Georgiei. Intre timp, alti lideri sositi la Tbilisi inflamau inutil  multimile, denuntand perfidia si brutalitatea Moscovei. Ca si cum ar fi ceva nou. Rusii au acum numeroase atuuri, inclusiv pretextul de a alimenta mandria nationala. Sa nu ne mire daca ambiguitatile nou-create vor fi prelungite de ei in zona pana la viitoarea Olimpiada.

Cele mai citite

Ciucă nu-l vrea premier pe Ciolacu dacă va câștiga alegerile prezidențiale

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că, dacă va câştiga alegerile prezidenţiale, nu l-ar pune premier pe Marcel Ciolacu, arătând că acesta susţine...

Ciucă nu-l vrea premier pe Ciolacu dacă va câștiga alegerile prezidențiale

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că, dacă va câştiga alegerile prezidenţiale, nu l-ar pune premier pe Marcel Ciolacu, arătând că acesta susţine...

Focar de infecții la una dintre cele mai mari maternități din București

Un focar de infecții a fost depistat la una dintre cele mai mari maternități din București, unde mai multe paciente susțin că au contractat...
Ultima oră
Pe aceeași temă