-0.4 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialGura presedintelui

Gura presedintelui

Exista multe expresii in limba noastra care au in vedere vorbirea nesocotita: l-a luat gura pe dinainte, vorbeste gura fara el, gura bate fundul etc. Ele vor sa arate ca, fiind specimene latine, tempe-ramentale, nestapanite, romanii se grabesc si atunci vorbesc de multe ori fara sa gandeasca, regretand eventual ulterior ce au scos prin minunatul orificiu. Presedintele Traian Basescu este un roman pursange, care nu face exceptie de la regula. Treaba recenta cu ministrul imbecil, acoperita sau nu, incununeaza de fapt si alte gafe. "Tiganca imputita" le-a intrecut pe toate, dar nici ultima, se pare, nu se lasa mai prejos. Mai ales ca de data aceasta nici nu a avut scuza ca ar fi vorbit in particular si de aceea inregistrarea cuvintelor sale nu ar fi relevanta. Acum avea in fata o padure de microfoane care nu puteau trece neobservate. Asadar, presedintele nostru nu s-a scapat. Dimpotriva. A stiut foarte bine ce face, ce scoate din gura. Gura deci nu a vorbit fara el, iar suita de expresii pe care le-am citat mai sus nu i se potriveste.

Sa ne amintim cu acest prilej o secventa decupata din intalnirile cu sinistratii, secventa reluata de o serie de televiziuni. Ce se intampla acolo, prin nordul tarii? Unui om amarat, vai de capul lui, i-a venit din senin cheful sa critice aspru Guvernul. Atunci presedintele a gasit o replica foarte inspirata, din capul careia nu putea sa lipseasca formula "oameni buni", daca si acum, cand avem apa pana la genunchi, ne arde de politica… Apoi a vorbit pozitiv despre activitatea Guvernului in gestionarea acestei crize, ceea ce, evident, a probat simtul sau diplomatic.
Cum s-a mai spus cu alte prilejuri, Traian Basescu s-a urcat pe val, fiindca se poarta ca majoritatea romanilor. Nu o face pe sfantul, nu are viziuni cu calugarul Vasile, nu e boier ca Tariceanu, nu refuza un pahar, vorbeste suculent, cum ii vine, cu alte cuvinte e natural, dar la o adica echilibreaza balanta, ca sa nu se rupa. Altfel spus, am fi naivi daca am crede ca e doar un simplu gafeur. si gafele lui sunt dozate, controlate, dirijate. Daca l-a facut imbecil pe un ministru liberal, aceasta nu e rodul unei scapari. Au contraire! Deplasandu-se prin tara a vazut care este starea de spirit a populatiei, a vazut ca Guvernul este injurat, s-a impotrivit injuraturilor, dar, pe de alta parte, acestea i-au cam mers la suflet. Omului de la tara i-a spus ca Guvernul face treaba, dar si-a si dat seama ca, daca cetateanul il aude facandu-l imbecil pe unul din detestatul cabinet, atunci va creste in ochii aceluia. Ca si in ochii altora. Astfel, Basescu a tot crescut. Cu un an inainte de alegeri, sondajul INSOMAR il arata cu 58 procente favorabile. Este o performanta, nimic de zis.

 

In alt sens, stie ca nu are contracandidat. Tot la suflet ii merge si o alta evidenta a sondajului, aceea ca PRM are doar 3 la suta. Ce era Vadim acum opt ani, cand pasea solemn in turul doi al prezidentialelor, si ce e acum, cand, nemaiavand ce face si dand din colt in colt, a ajuns s-o puna pe listele electorale pe Oana Zavoranu, desi distinsa actrita cu fusta scurta recunoaste ca nu prea se pricepe la politica. Odata a fost si Vadim sincer, a marturisit ca e obosit si astfel a iesit cu fata curata din gafa de a o numi pe Oana Vasilescu. Probabil nostalgic, se gandea la Olguta si la vremurile de glorie de odinioara ale partidului. Furiei vadimiste impotriva minoritatilor i se opune stilul paternalist al presedintelui, care s-a dus in Italia si acolo s-a imbratisat cu romii. Rom, roman, tot aia, doar sa nu faceti, oameni buni, prostii, noi nu-i aparam pe infractori. Logic, doar bietii judecatori care nu au protectie mai dau drumul unui grangure, care isi rade apoi in barba de toata lumea romaneasca. si poate ajunge pe la Roma sa se pupe cu presedintele…

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă