„Copilul în vârstă de 2 ani dormea când unul dintre părinţi a părăsit apartamentul, uitând să-şi ia cheia. Pentru că locuinţa era prevăzută cu uşă automată, aceasta s-a blocat”, a declarat pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, slt. George Creţu.
Potrivit acestuia, salvatorii nu au spart uşa, pentru ca micuţul să nu se trezească, ci au intrat în apartament cu ajutorul scării unei autospeciale de intervenţii şi salvare la înălţime.
„Misiunea s-a încheiat după circa 25 de minute, în condiţii de siguranţă”, a precizat sursa citată.