» In luna mai, doar Romania, Bulgaria si Irlanda au inregistrat cresteri ale productiei industriale.
» Romania, pe locul 4 in UE dupa avansul preturilor productiei industriale in luna mai.
In Uniunea Europeana, in luna mai, comparativ cu luna precedenta, productia industriala a scazut in 18 tari membre si a inregistrat cresteri doar in Irlanda (13,3%), in Bulgaria (3,3%) si in Romania (0,5%), potrivit datelor publicate ieri de Biroul European de Statistica – Eurostat. Cele mai mari scaderi ale productiei industriale au fost semnalate in Lituania (-7,5%), Olanda (-6%), Portugalia (-5,7%) si in Letonia (-5,6%). In mai 2008, raportat la mai 2007, productia industriala a crescut in 12 state membre si a inregistrat scaderi in 9 state. Cele mai mari cresteri au fost in Irlanda (9,2%), in Bulgaria (8,6%) si in Danemarca (7,4%), in timp ce in Letonia (-8,1%), Estonia (-6,7%) si Grecia (-6,6%) au avut loc scaderile cele mai mari. In primele cinci luni ale anului, desi cu o tendinta in scadere, Romania a inregistrat valori pozitive ale cresterii productiei, per ansamblu valoarea acesteia fiind de 5,71% fata de decembrie 2007.
Romania s-a plasat in luna mai pe locul 4 in UE in functie de avansul preturilor productiei industriale, de 14,9%, fata de aceeasi luna din 2007, fiind devansata de Danemarca, Marea Britanie si Lituania – potrivit Eurostat. Raportat la luna aprilie, preturile productiei industriale au crescut in Romania cu 1,2%, ocupand locul 8 in clasament.