Asistam in direct si in timp real la nasterea unui mit – Ingrid Betancourt. Chiar daca acel comando al armatei columbiene a reusit sa elibereze din jungla si alti ostatici, columbieni si americani, toate privirile se indreapta numai spre ea. Caci mai cu seama eliberarea ei o cereau cu insistenta, de multa vreme, mii de comitete de sustinere din Europa, dar si din America Latina. Sute de primarii ii decernasera tot ei titlul de cetatean de onoare, sute si mii de benevoli inventau in permanenta actiuni spectaculoase pentru a nu lasa uitarea sa inghita numele ei. Pentru cauza ei se mobilizasera numerosi sefi de state si de guverne, incercand sa cumpere sau sa convinga gherilele maoiste sa-i dea drumul. Muti dintre acestia se detestau sau se detesta cordial, dar au trecut peste principii fiindca li se parea intolerabila sechestrarea acestei femei.
De ce Ingrid Betancourt? Fiindca ea intrunea deja toate trasaturile idealizate ale unei passionaria care contrasteaza atat de bine cu mercantilismul societatii generale. Iar societatea globalizata incearca, cu o reala sinceritate, sa-si rascumpere pacatul de a fi, in sinea ei, profund sceptica. Societatea de astazi nu crede pur si simplu ca mai e loc de umanism, de sentimente delicate sau chiar de respect mutual, atunci cand intra in joc interesele "superioare" ale ideologiilor, ale clanurilor politice sau pur si simplu ale clanurilor de interese financiare. Or, Ingrid Betancourt aparuse ca o idealista din vremea pasoptistilor. Se lansase in politica pentru a pune capat, intre altele, tocmai sechestrarilor de persoane folosite ca moneda de schimb si de santaj. Se dusese sa infrunte gherilele maoiste chiar pe propriul teren. Iar maoistii au facut exact ceea ce se putea banui. Nu le-a pasat ca s-ar putea sa fie acuzati de lipsa de originalitate, au sechestrat-o si pe ea, cu toate frumoasele ei discursuri. Asa s-au vazut mai bine atat anacronismul situatiei, cat si simbolistica episodului. Iata o tanara femeie hotarata, educata, cosmopolita, cu cetatenie si in lumea veche, si in cea noua, mergand sa infrunte vechile practici ale razboaielor murdare ce exista de cand lumea!
Trebuie ajutata. Trebuia salvat soldatul sentimentelor generoase. Nu conteaza ca actiunea ei riscanta includea probabil si un calcul politic. Gestul de curaj rascumpara umbrele si dubiile. Iar revenirea ei din adancul acelei jungle in care omul era "cel mai primejdios animal" are, intr-adevar, aura unui miracol. Mai cu seama ca figura emaciata si corpul slabit par transfigurate de un zambet si de o blandete mistice. Ingrid spune ca a redescoperit credinta care i-a dat forta sa reziste si sa nu-si piarda speranta. Nu insista, gaseste dozajul de discretie corect pentru a ne inocula adevarul acestei revelatii.
Femeile care au infruntat ostiri intregi bizuindu-se doar pe gratia, candoarea si inocenta lor sunt subiecte predilecte pentru a deveni legende. Iar Ingrid Betancourt are si avantajul de a internationaliza procesul unei mitificari in conditiile globalizarii. Parca vedem mai bine si cat de anacronice au devenit acele ramasite staliniste sud-americane. Ce generoase pareau idealurile care ii atrageau pe tineri in munti, cand voiau sfarsitul sistemului latifundiar sau plecarea consilierilor trimisi de SUA. si cat de terorista apare intreaga miscare, preocupata acum sa controleze doar traficul de droguri. Iata ca intre gherilele maoiste columbiene si talibanii fundamentalisti nu mai este nici o diferenta.
Ambele dijmuiesc traficul de droguri pentru a servi cauze roase de ipocrizia puterii. Aud ca Ingrid vrea sa se relanseze in politica sud-americana. Sper sa-i fie suficient stocul de mister carismatic acumulat in acesti ani. Caci politica are o puternica forta coroziva si destructiva. Roade cu tenacitatea moliilor in saltelele pe care se culca orgoliile.
