Armonizarea cresterii economice globale (in special in tarile aflate in curs de dezvoltare) cu presiunea tot mai serioasa la care sunt supuse rezervele globale de energie, hrana, pamant si apa potabila reprezinta marea problema a epocii noastre. Preturile cresc rapid peste tot in lume, nu doar pentru produsele "cap de afis" precum alimentele sau energia, ci si pentru metale, terenuri arabile, apa potabila si alte ingrediente cruciale ale retetei de crestere economica. Motivul acestor cresteri este ca cererea tot mai ridicata a ajuns la limitele rezervelor globale. Cresterea economica globala a incetinit deja sub efectul unui pret de 135 de dolari pentru barilul de petrol si al preturilor la cereale, mai mult decat duble fata de anul trecut.
Pentru a mentine progresul economic global este nevoie de o noua strategie de crestere globala. Problema fundamentala este ca economia mondiala a ajuns la dimensiuni atat de mari incat a atins limite nemaiintalnite. Pe glob traiesc 6,7 miliarde de oameni, iar populatia continua sa creasca in fiecare an cu aproximativ 75 de milioane de oameni, cu precadere in cele mai sarace tari ale lumii. Productia anuala pe cap de locuitor, ajustata la nivelul preturilor din diferitele parti ale lumii, se cifreaza la o medie de circa 10.000 de dolari, ceea ce duce productia totala la aproximativ 67 de trilioane de dolari.
Exista, desigur, o discrepanta enorma intre tarile bogate, unde productia anuala ajunge la 40.000 de dolari pe cap de locuitor, si cele sarace, unde atinge 1.000 de dolari sau chiar mai putin. Dar multe tari sarace, China si India fiind exemplele cele mai elocvente, au inregistrat cresteri economice extraordinare prin exploatarea tehnologiilor de varf. Consecinta a fost ca economia mondiala a crescut in ultimul timp cu aproximativ 5% pe an, ceea ce ar insemna ca se va dubla in 14 ani.
Aceasta evolutie va fi posibila, insa, numai daca oferta de elemente necesare cresterii va continua sa existe in cantitati suficient de mari si daca schimbarile climatice induse de om vor fi contracarate. Daca oferta de componente vitale va fi limitata sau clima se va dezechilibra, preturile vor sari in aer, productia industriala si consumul se vor prabusi, iar ca efect final cresterea economica globala va trece printr-o incetinire, poate chiar una brusca.
Multi ideologi ai pietei libere ridiculizeaza ideea ca limitarea resurselor naturale va cauza o incetinire semnificativa a cresterii globale. Ei sustin ca teama de "epuizare a resurselor", in special a celor de hrana si energie, ne bantuie de 200 de ani si, cu toate acestea, nu am sucombat. Productia a continuat sa creasca mult mai accentuat decat populatia.
Viziunea lor are un sambure de adevar. Tehnologiile mai performante au permis economiei mondiale sa creasca in continuare in ciuda resurselor limitate. Dar optimismul simplist bazat pe piata libera e nelalocul lui din cel putin patru motive.
In primul rand, istoria ne-a demonstrat deja ca limitarea resurselor poate fi un impediment in cresterea economica globala. Dupa saltul subit al preturilor energiei in 1973, cresterea economica globala a scazut de la circa 5% intre 1960 si 1973 la aproximativ 3% intre 1973 si 1989.
In al doilea rand, economia globala este astazi mult mai mare fata de cum era in trecut, astfel incat cererea de materii prime-cheie si energie a crescut si ea enorm.
In al treilea rand, am cam epuizat deja multe dintre optiunile ieftine pe care le aveam odinioara la dispozitie. Petrolul ieftin se epuizeaza intr-un ritm accelerat, acelasi lucru fiind valabil si pentru apa freatica. si terenul se imputineaza pe zi ce trece.
In cele din urma, victoriile noastre tehnologice din trecut nu doar ca nu au conservat resursele naturale, ci au dat omenirii posibilitatea sa le aduca la suprafata si sa le exploateze la un cost total redus, grabind astfel epuizarea lor.
Privind in viitor, economia mondiala va fi obligata sa introduca tehnologii alternative care sa conserve energia, apa si pamantul sau care sa ne permita sa folosim noi forme de energie regenerabila (cum ar fi cea solara si cea eoliana) la costuri mult mai mici decat cele de acum. Multe dintre aceste tehnologii exista deja, iar performanta unora poate fi sporita semnificativ. Una dintre marile probleme este insa ca de multe ori tehnologiile alternative sunt mai scumpe decat cele traditionale, consumatoare de resurse.
De pilda, peste tot in lume fermierii ar putea sa reduca semnificativ consumul de apa prin trecerea de la sistemele conventionale de irigatii la sistemele directionate cu picuratoare, care folosesc o retea de tevi pentru a picura apa direct la radacina fiecarei plante, pastrand si chiar sporind astfel randamentul recoltelor. Dar investitia in acest tip de irigatii este, in general, mai costisitoare decat metodele traditionale si mai putin eficiente. S-ar putea ca fermierii saraci sa nu dispuna de capitalul pentru a investi in tehnologia mai scumpa sau sa nu fie motivati sa faca astfel de investitii, mai ales daca apa provine din surse accesibile public sau daca este subventionata de la buget.
Exemple similare exista din plin. Prin investitii sporite va fi posibil sa crestem randamentele agricole, sa diminuam consumul energetic necesar incalzirii sau racirii cladirilor, sa obtinem o eficienta mai mare a combustibililor pentru autovehicule si multe altele. Prin noi investitii in cercetare si dezvoltare putem imbunatati si mai mult performanta tehnologiilor. Dar investitiile in noile tehnologii apte sa conserve resursele nu se fac la o scara suficient de mare, pentru ca semnalele din piata nu ofera stimulentele corecte si pentru ca guvernele nu coopereaza inca in mod adecvat pentru a promova si generaliza utilizarea lor.
Daca vom continua sa mergem pe cursul actual – adica sa lasam soarta pe mana pietelor si sa lasam guvernele sa se concureze reciproc in goana pentru stocurile limitate de petrol si hrana –, cresterea globala se va incetini sub presiunea limitelor impuse de resurse. Dar daca lumea va incepe sa coopereze la nivelul cercetarii, dezvoltarii si diseminarii tehnologiilor eficiente si resurselor de energie regenerabila, vom putea sa obtinem in continuare progrese economice intr-un ritm rapid.
Un bun inceput ar putea fi negocierile actuale din domeniul schimbarilor climatice. Lumea bogata ar trebui sa se angajeze sa finanteze un program masiv de dezvoltare tehnologica – energii regenerabile, autovehicule eficiente si cladiri "verzi" – si sa promoveze un program de transfer de tehnologie inspre tarile sarace. Un astfel de angajament le-ar da tarilor sarace si increderea esentiala ca punerea sub control a schimbarilor climatice nu va constitui o bariera in calea dezvoltarii economice pe termen lung.
Copyright: Project Syndicate/Institute for Human Sciences, 2008.
www.project-syndicate.org
