Satele Romaniei distruse de saracie colcaie de monstri. Sunt violatorii, incestuosii, tortionarii de femei si copii, suboamenii a caror singura ratiune de a fi este distrugerea celor apropiati. Pentru ca sunt multi, parca din ce in ce mai multi, pentru ca au devenit rutina, pentru ca stirile de la ora 5 le camufleaza bestialitatea sub costume de clovni retardati, uitam ca volumul de suferinta pe care il provoaca este absolut intolerabil. Pentru zeci (sute?) de mii de femei si copii infernul este chiar casa in care traiesc, iar diavolul sforaie in camera de alaturi.
S-a scris si s-a vorbit foarte mult despre fetita de 11 ani ramasa gravida dupa ce a fost violata de unchiul ei. Comentariile s-au concentrat pe dilema "sa faca avort sau sa pastreze copilul"? In timp ce societatea civila se ciorovaia pe drepturile copilului-mama si pe cele ale copilului inca nenascut, sarcina a evoluat, facand din ce in ce mai dificila intreruperea ei. Mai confuz decat propriii cetateni, statul a dat din colt in colt, recunoscandu-si neputinta in fata unei situatii aberante, pe care nu o putea rezolva deoarece nimeni nu se gandise vreodata la ea si, implicit, nu era reglementata de o lege adecvata. Inainte de cazul de la Piatra soimului au existat insa alte cateva mii la fel de revoltatoare. Tati care si-au violat ani la rand fiicele sau fiii sub ochii complici ori neputinciosi ai mamelor. Atunci opinia publica si-a mestecat pe indelete indignarea fata de femeile care au putut sa taca in fata atrocitatilor comise sub ochii lor. Statul a pus catuse, a luat copiii in custodie si a mers mai departe.
La fel a procedat si cu povestile horror cu parinti plecati la munca in strainatate, in urma carora caminele parasite au devenit cuiburi de promiscuitate. Fetite violate de bunicul care ar fi trebuit sa le poarte de grija, frate si sora traind in concubinaj si crescandu-si propriul copil alaturi de fratii mai mici, tata vitreg infectat cu HIV de fiica sa. De aceasta data, neputinta statului a fost dublata de glasul doct al societatii scandalizate, ce condamna capitalismul salbatic in care traim si care ii impinge pe oameni sa isi abandoneze casele si familiile pentru cateva sute de euro.
Mai ingrozitor insa decat caruselul cu bestii care defileaza pe ecranele televizoarelor este faptul ca ratam complet esenta problemei. si, implicit, sansa de a ajuta victimele de azi si de maine.
Abuzurile sexuale impotriva celor lipsiti de aparare, tratarea femeii ca o vita de povara, corectiile fizice violente aplicate copiilor, inchirierea lor ca mici sclavi, usurinta cu care poti cumpara un bebelus de la cuplurile abrutizate gata sa-si vanda toata liota pe un televizor, toate sunt semnele unei boli de o gravitate extrema, ce afecteaza acea patura a societatii care traieste fara speranta si nu mai crede in nimic. Se numeste dezumanizare cronica.
O astfel de maladie nu se trateaza cu cleveteala marunta la capataiul muribundului, ci cu o interventie serioasa din partea oamenilor competenti. Primul ajutor de care au nevoie aceste comunitati este combaterea saraciei extreme. Aceasta este cauza de profunzime care, alaturi de analfabetism, alcoolism, destramarea familiilor, absenta liderilor spirituali, transforma satele pierdute in crese de monstri.
Ia cineva in serios in aceasta tara problema saraciei extreme, care afecteaza in special zonele rurale paupere din Moldova si din sudul tarii?
M-as fi asteptat ca la aceasta intrebare sa gasesc un raspuns o data cu lansarea Strategiei Nationale pentru Dezvoltare Durabila a Romaniei pana in 2030. Prezentat saptamana trecuta, in ziua cand fetita de 11 ani din Piatra soimului a sosit in Anglia pentru a scapa de cosmarul sarcinii rezultate dintr-un viol, acest document extrem de important nu spune nimic despre combaterea saraciei. Strategia gandita de expertii nostri pleaca de la identificarea catorva mari provocari care stau in fata dezvoltarii Romaniei, insa printre ele nu se afla si abisul in care traiesc cateva milioane de cetateni. Avem un plan pentru schimbarile climatice, pentru transportul durabil, pentru productie si consum, pentru resurse naturale, sanatate, incluziune sociala si chiar pentru saracia globala! "Agenda de actiune a UE (la care Romania subscrie automat – n.n.) subliniaza nevoia de a spori eforturile (…) pentru combaterea saraciei cu prioritate in Africa", se scrie in documentul elaborat de Guvern si PNUD. Au in vizor saracia din Africa, dar nici o idee despre ce avem de facut cu Africa din mijlocul nostru. Cum putem vorbi despre dezvoltarea durabila a acestei tari fara sa avem o strategie pentru salvarea celor care isi pierd mintile si sufletul in vagaunile unde nu exista nici curent electric, nici apa curenta, nici slujbe, iar supravietuirea sta intr-o mamaliga? Se gandeste cineva la asta?
Unul dintre expertii care au lucrat la Strategie sustine ca fenomenul saraciei nu a fost uitat, iar el va face obiectul unor documente si proiecte speciale ce vor fi lansate cat de curand. Este posibil. Insa nu este cel putin straniu ca Romania a devenit deja contributor cu milioane de euro pentru programe de ajutorare a unor tari din lumea a treia (lucru foarte laudabil, de altfel), in timp ce nu exista inca proiecte si fonduri pentru "lumea a treia" din interiorul granitelor noastre?
Maine vom afla de un alt Fritzl de Romania, cu alte detalii, mai obscene, mai cumplite. Monstrii au intrat in competitie si nu vor lasa neexplorata nici o resursa de obscenitate si imoralitate. Vor impinge dementa spre noi culmi. Doar cu Codul penal si cu indignarea de talk-show insa nu vom nimici aceasta specie. Ea va disparea doar daca mlastina din care se nasc va fi asanata prin politici serioase, coerente.
Statul s-a angajat ferm ca pana in 2015 sa ofere asistenta pentru tarile sarace in valoare de 0,7% din Venitul National Brut. Un lucru cat se poate de laudabil. Dar cand va fi elaborat un document guvernamental care sa specifice clar si cat la suta din PIB va fi alocat programelor pentru combaterea alcoolismului, a analfabetismului, a violentei domestice, pentru refacerea vietii comunitare in zonele subdezvoltate ale Romaniei? Sa speram ca nu vom astepta pana in 2030 un raspuns la aceasta intrebare.
