Inflatia de acuzatii de coruptie si penuria de verdicte finale de vinovatie duc usor-usor la o demonetizare a discursului justitiar. In urma cu patru ani, dezvaluirea unor afaceri ilegale putea ingropa, ca imagine, un om politic. Astazi, oamenii schimba canalul sau dau pagina cand aud de milioane de euro deturnate sau de vile ridicate prin trafic de influenta. Un demnitar anchetat de catre DNA nu mai este o stire decat in ochii ziaristilor. Saturatia care se simte la nivelul opiniei publice fata de acest subiect si contraatacul politicianului-aspirator, decis sa-si recastige imunitatea din vremurile de glorie ale PDSR-ului atotputernic, ne obliga sa ne intrebam daca nu cumva problema este mult mai adanca. Pana la urma, cine isi doreste cu adevarat o Romanie curatata de coruptie?
Un raspuns la aceasta intrebare l-am primit in urma cu cinci ani, pe cand realizam o serie de reportaje incognito, filmate cu camera ascunsa. Dupa ce colegii mei au reusit sa aduca in fata procurorilor anticoruptie mai multi politisti de la Circulatie care luasera mita "in direct", reactia majoritatii cititorilor a fost, surprinzator, una de dezaprobare. Ne-au reprosat ca prin articolele noastre lovim in cetateanul de rand, care nu are bani sa plateasca amenzile si nenumaratele dari pe care i le cere statul si pentru care complicitatea cu politistii, vamesii si toata liota de functionari ciubucari a ajuns sinonima cu supravietuirea. Chiar daca, in principiu, erau de acord cu lupta impotriva coruptiei, dezvaluirile despre oameni prinsi dand sau luand mita le dadeau frisoane. Maine puteau fi ei pe prima pagina. Sa inceapa curatenia, dar nu cu mine! Majoritatea locuitorilor acestei tari pur si simplu nu se vad traind fara a treia mana, cea care da si ia spaga.
Este adevarat ca lucrurile s-au mai schimbat in ultimii cinci ani. In rau. S-a vazut cu ocazia alegerilor locale, cand electoratul din multe orase importante a mers la vot doar ca sa stampileze cu "Respect" numele celui mai iute de mana dintre ei. Il injura printre dinti pe cel ce palmeaza zeci de milioane de euro, dar nu i-ar taia niciodata capul. Marele corupt este garantia perpetuarii junglei in care se strecoara cu succes si el, Micul corupt.
Nici Europa, pe care multi o vad ca pe marele rezervor de moralitate, nu ar fi foarte deranjata daca fenomenul coruptiei ar insemna doar ca romanii stau ca oile sa fie jecmaniti de sefii tarlei. Fratii nostri din Vest nu isi doresc insa ca pe autostrada business-ului continental sa existe o portiune de cateva sute de kilometri in care regulile de circulatie sa fie complet pe invers. si o sa faca tot ce tine de ei pentru a coloniza definitiv si acest "no man’s land" juridic. Insa nu pot face totul. Pot navali din cand in cand peste avocatii mogulilor grupati in Comisa juridica a Camerei Deputatilor, cum s-a intamplat saptamana trecuta, pentru a-i avertiza asupra consecintelor unui blat cu infractorii de lux, insa nu pot face legile in locul nostru. Asa cum nu le fac in locul italienilor sau al grecilor. si, mai ales, nu pot face presingul pe care ar trebui sa-l faca permanent acei romani care isi doresc in mod real sa traiasca intr-o tara cat mai putin corupta.
Si nu sunt putini cei care au suficiente resurse de inteligenta si abilitati ca sa se descurce si fara mita. Care inteleg ca este o iluzie sa crezi ca mica spaga poate razbuna furtul gigantic. Care se sufoca vazand cate oportunitati ratam, ca natiune, prin aceasta gandire iresponsabila. Sunt o minoritate, evident, insa istoria este plina de exemple cand cursul unei tari a fost schimbat radical de o mana de oameni lucizi.
Singurul lucru pe care trebuie sa-l acceptam este ca nu putem conta pe nimeni altcineva sa biciuiasca in locul nostru mecanismele anchilozate ale statului. Activismul justitiar nu se poate face la fara frecventa si nici prin imputerniciti.
Pana acum, din comoditate, am delegat aceasta responsabilitate politicienilor care s-au priceput sa-si mascheze mai abil propriile ticalosii sau celor care au reusit sa strige mai tare "hotii!" aratand spre toti ceilalti. Efectul era previzibil. Lepra infractionala este atat de intinsa la nivelul elitei politice si administrative incat a fost o utopie sa ne imaginam ca poate exista o enclava de puritate in mijlocul unui bordel. Putinii politicieni nepatati nu conteaza in agrenajul general.
Varianta raului cel mai mic a fost, de asemenea, o amagire. Cine a furat catusi de putin la un moment dat nu se va putea transforma niciodata intr-un cruciat al onorabilitatii.
Jocul anticoruptiei pe mana moarta a politicienilor a impins subiectul exclusiv in arena rafuielilor de partid. Asa s-a ajuns ca acest imperativ social sa fie asociat in totalitate cu lupta pentru putere. si, cu cat stalpii societatii civile au presarat mai multa aura de arhanghel al dreptatii peste un activist de partid, cu atat ne-am indepartat mai mult de motivatia reala a luptei. Pentru cine lupta el a devenit mai putin important decat impotriva cui lupta. Asa s-a ajuns ca discutiile publice sa ignore aproape in totalitate efectul devastator pe care coruptia endemica il are asupra fiecaruia dintre noi. In schimb, dezbaterea este marcata de nevoia obsesiva de a sti care dintre politicieni este mai tare in dosare decat ceilalti.
Cei care doresc o Romanie moderna trebuie sa lase politicienii in ofsaid si sa protesteze impotriva marii coruptii prin mijloacele traditionale ale activismului civic: prin pichetarea Parlamentului, a Guvernului, a Presedintiei, a parchetelor, a sediilor de partide. Sa imparta fluturasi si sa indemne oamenii sa isi scuture pasivitatea. Oamenii trebuie convinsi, unul cate unul, ca marea coruptie reprezinta cea mai violenta forma de agresiune a statului asupra propriilor cetateni, prin talharirea zilnica, sistematica, a fiecarui roman platitor de impozite si pervertirea tuturor mecanismelor sociale si economice.
