13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăEconomieAproape 19 mii de locuri de muncă sunt disponibile în țară

Aproape 19 mii de locuri de muncă sunt disponibile în țară

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: muncitor necalificat la asamblarea şi montarea pieselor (1.189); lucrător comercial (1.145); muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (656); agent de securitate (608); muncitor necalificat în industria confecţiilor (543); manipulant mărfuri (446); şofer autocamion/maşină de mare tonaj (405); confecţioner-asamblor articole din textile (290); sudor (277); vânzător (212).

Din cele 18.558 locuri de muncă vacante declarate de angajatori la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, 1.446 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer în diferite domenii de activitate; agent servicii client; lucrător gestionar etc.), 4.534 pentru persoanele cu studii liceale sau postliceale (lucrător comercial; agent de securitate; ipsosar etc.), 5.657 pentru persoanele cu studii profesionale (şofer autocamion/maşină de mare tonaj; zidar – rosor- tencuitor; sudor etc.).

Restul de 6.921 locuri de muncă sunt destinate persoanelor fără studii sau cu studii primare/gimnaziale (muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor; muncitor necalificat la demolarea clădirilor; muncitor necalificat în industria confecţiilor; manipulant mărfuri etc.).

Potrivit sursei citate, angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 149 locuri de muncă vacante, cele mai multe fiind în Norvegia (70). În Olanda sunt disponibile 30 locuri de muncă, în Germania sunt disponibile 21 locuri de muncă, în Polonia -14, iar în Spania – 5.

Cele mai citite

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...
Ultima oră
Pe aceeași temă