Cei peste 200 de salariati ai Aeroportului International Mihail Kogalniceanu sunt la un pas de declansarea grevei generale dupa ce negocierile dintre reprezentantii Ministerului Transporturilor si sindicalistii au esuat, dupa mai bine de 12 ore de negocieri. Liderul sindicatului, Emanuel Roiu, a declarat ca salariatii i-au prezentat secretarului de stat din cadrul ministerului, Barna Tanczos, lista cu revendicari. Daca solicitarile angajatilor nu vor solutionate, sindicalistii vor declansa greva generala peste o saptamana. Angajatii solicita ministerului plata sporurilor si salarii cu peste 70% mai mari.
Cele mai citite
Băncile franceze analizează finanțarea candidaților la prezidențialele din 2027. Statul ar urma să garanteze împrumuturile
Mai multe bănci din Franța s-au declarat dispuse să acorde credite candidaților la alegerile prezidențiale din 2027, inclusiv liderului formațiunii de extremă dreapta Marine...
Stânca Pârjoaia a fost dislocată, autoritățile încearcă să salveze debitul către Cernavodă
Dunărea a scăzut la debite istorice, punând presiune pe sistemul energetic naționalAdministrația Națională „Apele Române” anunță că intervenția pentru îndepărtarea stâncii Pârjoaia, aflată în...
Situația din Ceuta se stabilizează după valul de migranți. Guvernul spaniol rămâne sub presiune
O mare parte dintre migranții care au trecut frontiera s-au întors în Maroc, însă sute de persoane se află încă în exclava spaniolă.Viața începe...
Ultima oră
Pe aceeași temă