21.1 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSpecialUltimul summit UE-SUA al lui Bush

Ultimul summit UE-SUA al lui Bush

Problema vizelor a fost unul dintre punctele de pe agenda summitului UE-SUA de ieri, de la Brdo Pri Kranju (Slovenia), care nu a adus insa evolutii semnificative in aceasta privinta.

Presedintele SUA, George W. Bush, a declarat in cadrul conferintei de presa comune pe care a sustinut-o impreuna cu premierul Sloveniei (tara care exercita presedintia UE) si cu presedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, ca intelege nemultumirea cetatenilor din unele state ale UE provocata de faptul ca nu sunt tratati la fel cu alti cetateni europeni. Bush a dat asigurari ca este in pregatire o solutie care "sa satisfaca atat fiecare tara, cat si UE in ansamblu", fara sa intre in detalii.  Premierul Sloveniei, Janez Jansa, a salutat faptul ca noi state se vor alatura programului Visa Waiver, subliniind insa ca "anumite restrictii sunt necesare din motive de securitate". Nici unul dintre inaltii oficiali prezenti nu s-a referit insa la negocieri colective, in numele intregii Uniuni Europene, in privinta ridicarii vizelor pentru SUA.
Liderii europeni si presedintele american au subliniat consensul in privinta cresterii presiunii asupra Iranului pentru a-l face sa renunte la programul nuclear, pozitiile comune in sustinerea eliminarii barierelor comerciale si apropierea in privinta schimbarilor climatice, UE intelegand preocuparea SUA pentru atragerea intr-un acord pe aceasta tema a tarilor emergente.

Cele mai citite

Accident mortal: un șofer a plonjat cu mașina în lacul Pantelimon

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că șoferul nu avea permis de conducere Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, sâmbătă, în jurul orei 10,10, polițiştii au...

Japonia se confruntă cu inundații catastrofale ce au provocat victime

Ploile torenţiale au provocat inundaţii şi alunecări de teren în Ishikawa, regiunea de coastă afectată în ianuarie de un cutremur puternic cu magnitudinea de...

Economia mondială arată ca în anii 1920, declară șefa Băncii Centrale Europene

Christine Lagarde spune că există paralele între cele două perioade, dar azi avem instrumente să gestionăm schimbările structurale Economia globală se confruntă cu fisuri comparabile...
Ultima oră
Pe aceeași temă