Actiunile bancii maghiare se tranzactioneaza la preturi ce reprezinta de 8,4 ori profitul estimat pentru 2008, fata de o medie regionala de 14,2.
Din acest punct de vedere, OTP sta bine chiar si raportat la banci cu potential de crestere mai redus, precum Erste Bank (10,3) sau KBC (9,2). Potrivit unui raport Erste Bank, nici la capitolul pret/valoare contabila ungurii nu stau rau. OTP are o valoare P/BV de 1,7 estimata pentru sfarsitul acestui an, in timp ce BRD se tranzactioneaza la o valoare de 3 (media regionala este 2,4). De altfel, actiunile OTP au primit recomandare de cumparare cu un target de 11 forinti/actiune in urmatoarele 12 luni, ceea ce ar reprezenta un profit de peste 50% daca estimarile se vor dovedi exacte (cotatiile au coborat sub 7 forinti). BRD a primit, la randul sau, recomandare "buy", cu o tinta de pret de 24,8 lei, la fel Raiffeisen International.
Spre deosebire de sectorul telecom, unde randamente de 7-10% se intalnesc mult mai frecvent, bancile sunt mult mai retinute cu investitorii lor, iar randamentele la dividend sunt mai modeste. Pentru 2008 la OTP se estimeaza un randament de 3,6%; cel mai bine din sectorul emergentelor sta, din acest punct de vedere, banca poloneza BZ WBK, cu 6,1%. Ramane de vazut daca scaderea economica ce se prefigureaza nu va afecta sever si profiturile din sectorul bancar, apetitul pentru imprumuturi scazand o data cu puterea de cumparare. Ungaria are, din acest punct de vedere, un obstacol suplimentar in ratele mari de dobanda impuse de banca centrala, ce a majorat recent dobanda de politica monetara la 8,5% (tinta de inflatie pentru 2008 este insa de 4,2%!).