Peste tot in lume, multe dintre tarile importatoare de alimente au ajuns in ultimele luni in pragul disperarii, dupa ce au asistat la dublarea preturilor orezului, graului si porumbului pe piata globala. Cu sutele de milioane, oamenii saraci, cei care cheltuiau deja o mare parte din bugetul lor zilnic pe mancare, s-au trezit impinsi la limita subzistentei. Foamea e pe cale sa genereze revolte.
Dar multe dintre aceste state sarace au totusi ele insele potentialul de a produce mai multa hrana, pentru ca agricultorii lor produc cu mult mai putin decat ar fi tehnologic posibil. In unele cazuri, prin actiunile adecvate ale guvernelor, productia de alimente s-ar putea dubla, poate chiar tripla, in doar cativa ani.
Ideea este simpla si bine cunoscuta. Agricultura traditionala porneste de la putin si produce putin. Taranii saraci utilizeaza semintele proprii, provenite de la recolta din sezonul trecut. Ei nu dispun de ingrasaminte si depind de ploaie, in loc sa se bazeze pe irigatii. Cu exceptia traditionalei sape, mecanizarea este precara sau lipseste cu desavarsire. Fermele sunt mici, de un hectar sau poate mai putin.
In conditiile agriculturii traditionale, recoltele de cereale – orez, grau, porumb, sorg sau mei – ajung de regula la cantitati de aproximativ o tona pe hectar la o insamantare pe an. Pentru o familie de cinci sau sase persoane, care traieste de pe urma unui hectar, asta inseamna saracie extrema. Pentru tara lor, situatia se traduce in dependenta de importuri scumpe de alimente, inclusiv de ajutoare alimentare.
Solutia este cea de crestere a acestui randament la cel putin doua tone de cereale la hectar, iar in anumite locuri la trei tone sau chiar mai mult. Daca apa ar fi asigurata prin sisteme de irigatie, agricultura poate avea mai multe perioade de insamantare pe an (si deci mai multe recolte), astfel incat sa fie posibila o recolta si in sezonul uscat. Recoltele mai bogate si mai frecvente reduc saracia familiilor de fermieri si preturile alimentelor la oras.
Cheia pentru a creste randamentul in agricultura este asigurarea accesului agricultorilor la soiuri mai performante de seminte (de obicei seminte "hibrid", obtinute prin selectia stiintifica a soiurilor), la ingrasaminte chimice si materii organice pentru a restabili nivelul substantelor nutritive in sol, precum si, acolo unde e posibil, la solutii de irigatii pe scara redusa, cum ar fi o pompa care sa transporte apa unei fantani din apropiere. Nu este nimic miraculos in aceasta reteta combinata de seminte cu randament superior, ingrasaminte si mici sisteme de irigatie – ea este inca din anii ‘60 cheia care faciliteaza cresterea productiei de alimente.
Problema este ca aceste premise imbunatatite au ocolit fermierii cei mai saraci si cele mai sarace state. Cand taranii nu dispun de conturi bancare de economii si nu au ce sa ofere ca garantie bancara, ei nu pot accesa credite pentru cumpararea de seminte, ingrasaminte si tehnologie de irigatii. De aceea ei produc hrana pe cai traditionale, deseori nereusind sa castige mare lucru de pe urma recoltelor obtinute, caci acestea abia ajung sa le mentina in viata familiile.
Istoria a demonstrat ca pentru a-i ajuta pe agricultorii saraci sa evadeze din cercul vicios al randamentelor agricole scazute si al saraciei este necesara actiunea guvernamentala. Daca fermierii vor fi sprijiniti sa isi procure cele mai simple tehnologii, venitul lor poate sa creasca, iar ei isi vor deschide conturi bancare si vor acumula posibile garantii. Cu putin ajutor temporar, pe o perioada de, poate, cinci ani, fermierii pot acumula destul pentru a-si asigura premisele in conditii de piata, fie prin achizitii directe, fie prin imprumuturi.
In toata lumea, bancile agricole guvernamentale nu au oferit doar finantare, ci si consultanta. Ele au contribuit si prin raspandirea tehnologiilor de insamantare. Desigur, au existat si abuzuri, cum ar fi directionarea creditelor de stat catre agricultorii bogati, in loc ca acestea sa ajunga la cei nevoiasi, sau prelungirea subventionarii chiar si dupa momentul in care fermierii devenisera eligibili pentru creditele bancilor comerciale. In multe cazuri, bancile agricole au dat faliment. Chiar si asa insa, finantarea a jucat un rol pozitiv enorm in a ajuta fermierii sa scape de saracie si de dependenta de ajutoare alimentare.
In timpul crizei datoriilor din anii 1980 si 1990, FMI si Banca Mondiala au obligat zeci de tari sarace importatoare de hrana sa desfiinteze aceste sisteme de stat. Fermierilor saraci li s-a recomandat sa se descurce singuri, sa lase "fortele pietei" sa actioneze. O eroare profunda: asemenea forte erau inexistente.
Taranii saraci au pierdut accesul la ingrasaminte si soiuri de seminte performante. Le-a devenit imposibil sa obtina credite. Trebuie totusi mentionat ca Banca Mondiala a admis aceste greseli anul trecut intr-o evaluare interna necrutatoare a politicilor sale agricole din trecut.
A sosit momentul pentru ca aceste sisteme de finantare publica sa fie repuse in drepturi, pentru ca micii fermieri din statele sarace, in special cei care exploateaza terenuri de pana in doua hectare, sa primeasca acces la seminte de calitate superioara, ingrasaminte si mici sisteme de irigatii. Malawi a facut acest lucru si si-a dublat productia de hrana. Alte state sarace ar trebui sa urmeze acest exemplu.
Foarte important este ca Banca Mondiala, sub conducerea noului presedinte Robert Zoellick, a facut primii pasi pentru a finanta aceasta noua abordare. Daca Banca Mondiala va acorda tarilor sarace imprumuturi pentru a ajuta micii fermieri sa obtina conditii mai bune, atunci va fi posibil ca aceste tari sa-si sporeasca productia agricola intr-un termen relativ scurt.
Guvernele tarilor donatoare, inclusiv cele ale statelor bogate in petrol din Orientul Mijlociu, ar trebui, la randul lor, sa sprijine noile eforturi ale Bancii Mondiale. Omenirea ar trebui sa-si propuna ca obiectiv practic dublarea randamentului recoltelor din Africa saraca si din regiunile similare (de exemplu, din Haiti) in viitorii cinci ani. Este un obiectiv realizabil daca Banca Mondiala, statele donatoare si tarile sarace insele isi vor indrepta atentia catre nevoile stringente ale celor mai saraci fermieri.
Copyright: Project Syndicate/Institute for Human Sciences, 2008.
www.project-syndicate.org
