14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSocialMS: 12.000 doze de imunoglobină, aduse în luna mai

MS: 12.000 doze de imunoglobină, aduse în luna mai

“În această după-amiază, alte 2.500 de fiole de imunoglobulină au intrat în depozitul Companiei Naţionale UNIFARM şi urmează a fi distribuite către unităţile sanitare, în funcţie de solicitările acestora. În luna mai vor fi aduse încă 12.000 doze de imunoglobulină, dintre care 9.000 prin Mecanismul de protecţie civilă”, se precizează într-un comunicat al Ministerului Sănătății.

Potrivit MS, de la începutul anului şi până în prezent au fost aduse în Romania 14.563 de fiole de imunoglobulină, 7.300 dintre acestea prin Mecanismul de protecţie civilă declanşat de către Ministerul Sănătăţii la începutul lunii martie.

“Avem în acest moment 5 tipuri de imunoglobulină disponibile pentru tratarea pacienţilor noştri pentru toate tipurile de imunodeficienţă – primară, secundară, sepsis sever. Spitalele pot comanda produsele necesare de la UNIFARM. Este foarte important că producătorii au început să revină pe piaţa românească în urma măsurilor luate de Guvern”, susţine ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, citată în comunicat.

Cele mai citite

Candidata naționalistă Gordana Siljanovska – Davkova este favorită în turul al doilea al alegerilor în Macedonia de Nord

Gordana Siljanovska - Davkova, candidata opoziției naționaliste din Macedonia de Nord, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale și are șanse mari să câștige...

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...

Firma care a produs fregatele României revine la București într-un moment critic pentru Forțele Navale Române

Firma BAE Systems din Marea Britanie, cea care a produs fregatele Regele Ferdinand și Regina Maria, își anunță prezența la salonul BSDA 2024 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă