18.3 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăLifestylePrima bere cu canabis din lume s-a lansat în Canada, cu subvenție...

Prima bere cu canabis din lume s-a lansat în Canada, cu subvenție de la stat

Province Brands of Canada a primit o subvenţie de 300.000 de dolari canadieni (195.218 de euro) de la provincia Ontario (centrul ţării) pentru a crea o băutură „ameţitoare” dar care să fie mai puţin periculoasă decât alcoolul, potrivit afirmaţiilor companiei cu sediu la Toronto, informează, sâmbătă, Digi 24.

Firma s-a asociat, pentru partea de cercetare şi dezvoltare, cu Loyalist College din Belleville (Ontario), al cărei centru de cercetare asupra canabisului este subvenţionat de guvernul federal.

Asemeni altor companii locale, start-upul mizează pe popularitatea produselor comestibile pe bază de canabis, în perspectiva depenalizării iminente a acestui drog de guvernul lui Justin Trudeau, aşteptată pentru vara aceasta.

Cu toate acestea, comercializarea derivatelor, precum produsele de patiserie sau băuturi pe bază de canabis, nu ar trebui să fie autorizate înainte de jumătatea anului 2019.

Directorul companiei Province Brands of Canada, Dooma Wendschuh, este de părere că o reducere a fumatului în rândul tinerilor îi va determina pe canadieni să caute mijloace alternative de consum al canabisului.

Nu a fost deloc simplu să fie găsită cea mai bună reţetă pentru această bere, notează Wendschuh. „Am consultat mai mulţi experţi berari, cărora ideea de a face o bere pornind de la o plantă precum canabisul li s-a părut o glumă”, a mărturisit el.

Printre problemele ce trebuiau depăşite: faptul că marijuana are nevoie de mai mult timp pentru a-şi face efect asupra organismului când este ingerată şi nu fumată. Efectul poate dura peste două ore atunci când canabisul este ingerat sau băut, în timp ce efectul alcoolului poate fi resimţit la câteva minute după ce se termină paharul.

Fără să dea alte detalii, patronul canadian asigură că această problemă a fost rezolvată şi că noua bere degajă efectele psihotrope ale canabisului imediat după ce a fost băută.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Guvernul acordă noi ajutoare umanitare pentru populația civilă din Fâșia Gaza

România continuă acordarea de asistență umanitară populației civile din Fâșia Gaza. În cursul dimineții a fost trimis un nou transport cu produse alimentare și...

Rusia – Ucraina, ziua 796: Zelenski face un apel disperat pentru livrarea rapidă de arme

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lansat duminică un nou apel către comunitatea internaţională să se grăbească şi să livreze mai multe sisteme de apărare...

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare de astăzi. Legea, care modifică o ordonanţă de...
Ultima oră
Pe aceeași temă