Autoritatile de la Bucuresti n-au avut niciodata in cap o idee precisa in ce priveste Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC), singura "banca" la care populatia avea acces in timpul comunismului. Inca din 1998 Banca Mondiala recomanda vanzarea CEC-ului, casa in care economiile populatiei s-au spulberat in anii ’90, cand Romania avea inflatie de razboi civil. Ministerul Finantelor, in parohia caruia functioneaza CEC-ul, a tinut insa cu dintii de posesie, in ciuda unei prime tentative, esuata, de vanzare a institutiei. Momentul era prost ales, Romania se zbatea in inflatie, putinele banci care existau impumutau bani cu dobanzi anuale de peste 100%, si asta diversilor clienti selecti care, intre noi fie vorba, nu se speriau de costuri fiindca stiau ca nu vor returna vreodata banii. A functionat atunci un puternic argument nationalist, deghizat in explicatii tehniciste, ca reactie la oferta de preluare lansata de ungurii de la OTP. Ulterior, CEC-ul, patronat de Finante, s-a implicat nesabuit in afacerea SovInvest si a fost nevoie de sustinerea banului public pentru a plati despagubirile dictate de Justitie, care riscau sa lase Casa fara bani.
A doua tentativa de privatizare a incaierat la Bucuresti cateva dintre marile banci europene. Sa ne reamintim ca Erste Bank, si ea initial o casa de economii, tintea initial la CEC, nu la Banca Comerciala Romana (BCR). A fost mai inspirata, deoarece politicienii liberali de la Finante au decis sa pastreze banca in mana statului si sa ii faca o infuzie de capital din banul public. Eugen Radulescu, bancherul de sacrificiu, care venise la CEC cu un mandat destul de clar de privatizare, a fost inlocuit fara explicatii. In acest moment, institutia se numeste Casa de Economii si Consemnatiuni Bank! Parafrazandu-l pe Shakespeare, nu poti sa nu te intrebi ce-o sta intr-un nume. In cazul nostru, un pleonasm financiar. Care apare azi din lipsa unei strategii privind banca de economii. Institutii traditionale si puternice, care controleaza cam un sfert din piata bancara a Germaniei de exemplu, casele de economii joaca un rol social. Scopul lor este sa asigure accesul oamenilor cu venituri mici la produse financiare simple, pe care acestia sa si le permita, platind costuri modeste. In plus, bancile de economii europene sunt principalele sustinatoare ale proiectelor municipalitatilor, inclusiv constructia de locuinte, si ale vietii culturale.
Potrivit premierului Calin Popescu Tariceanu, CEC-Bank are ca scop rularea banilor europeni. Punct. Ca si cand nu observam cat de bine se misca in peisaj marile banci comerciale, care au deja strategii de lucru cu banii europeni. Romania a renuntat la sistemul bancilor de economii fara sa fi inteles vreodata ce mecanism social eficient este acesta. De altfel, pe sefii vremelnici de la Finante i-a salvat, in istoria sa recenta, CEC-ul. In fotoliile de presedinte sau vice din Calea Victoriei "esuau" fostii secretari de stat din Finante. Nu e singura sinecura. Actualii sefi sau eventualii camarazi de arme politice au locul lor in boardul CEC-ului. Cantarind toate acestea, capata inteles comentariul premierului: "Esuarea privatizarii CEC nu a fost un esec, ci o noua provocare".
