Fost critic de film şi fost producător creativ pentru HBO România, Andrei Creţulescu a înfiinţat, în 2011, compania de producţie Kinosseur și a debutat în rol de regizor cu două scurtmetraje, ”Bad Penny” şi ”Kowalski”. ”Ramona”, cel de-al treilea scurtmetraj al său, a câştigat în 2015 premiul Canal+ la „Semaine de la Critique“ – Cannes. Primul său lungmetraj, “Charleston”, va fi lansat în cinematografele din România pe 8 iunie 2018.
E posibil ca o femeie să iubească doi bărbaţi în acelaşi timp? La două săptămâni după ce soția lui, Ioana, moare într-un accident de mașină, Alexandru preferă să se îmbete singur de ziua lui. Împlinea 42 de ani, destinul nu fusese prea blând, avea de depășit șocul unei tragedii.
La ușă îi sună un necunoscut, Sebastian, un bărbat timid și ceva mai tânăr, care are de spus o poveste tulburătoare: a fost iubitul Ioanei în ultimele cinci luni, suferă cumplit după moartea ei și ar vrea ca Alexandru să-l ajute să depășească perioada de disperare. Cei doi, care găsesc un teren comun în care să-și descarce amărăciunea, fac un “cuplu” de ecran superb, fiind vorba de doi actori minunați, foarte diferiți, dar complementari: Șerban Pavlu și Radu Iacoban.
Diferența dintre Alexandru, un bărbat agresiv și nesigur, și Sebastian, un tip delicat și înțelegător, devine zona perfectă care-i permite regizorului să transforme drama în comedie. Rolul femeii dispărute este preluat de Ana Ularu. “Charleston”, un film cu un remarcabil traseu festivalier înainte de lansarea în România, este un dans în care regula spune că trebuie să schimbi partenerii. “Mai rar un film românesc cu un asemenea potențial de public”, scria Cinepolitica, la lansarea lui, în cadrul competiției oficiale a Festivalului de Film de la Locarno.
Cât despre poveste, aceasta este istoria dulce-amară a unui triunghi amoros absurd, format din doi bărbați și femeia pe care au pierdut-o amândoi, un love story neconvențional cu parfum retro, un cocktail pop condimentat cu umor negru, emoție, un soundtrack eclectic și chiar un intermezzo dansant. “Povestea este parţial inspirată de mama mea. De altminteri, filmul îi este dedicat“, spune Andrei Crețulescu.
“Charleston» este o evadare din obișnuita atmosferă friguroasă a cinematografiei românești și, totodată, o dovadă că regizorii noului val explorează noi genuri și stiluri. Deși începe cu o tragedie, un accident de mașină, filmul lui Andrei Crețulescu este mult mai ușor și mai colorat decât poveștile cu care ne-a obișnuit cinematografia românească.
Am putea considera că versatilitatea este cea mai importantă, și probabil cea mai atrăgătoare, caracteristică a acestui film. Unii spectatori ar putea prefera momentele dramatice, în timp ce alții vor fi mai deschiși către comedie. Cu toții se vor întreba, pe măsură ce se trag cortinele, dacă filmul este o dramă sau o comedie neagră. Indiferent de concluzie, este destul de rar ca un film românesc să aibă un potențial atât de mare de audiență“, scrie Cinepolitica.
Gândit vreme de cam patru ani, pregătit vreo două luni și filmat în exact 26 de zile, filmul “Charleston” oferă și un bonus pentru minte și suflet – remarcă și critica internațională -, anume imagini minunate filmate de camera lui Barbu Bălășoiu, într-un București șic, cu clădiri elegante, cu interioare care sugerează că ar fi locuite de iubitori de artă. Este decorul perfect pentru discuții despre dragoste, despre cinema, cărți, muzică sau câini de vânătoare. Crețulescu ignoră complet subiectele apăsătoare explorate de obicei în filmele românești.
Fost critic de film şi fost producător creativ pentru HBO România, Andrei Creţulescu a înfiinţat, în 2011, compania de producţie Kinosseur și a debutat în rol de regizor cu două scurtmetraje, ”Bad Penny” şi ”Kowalski”, acesta din urmă distins cu premiul pentru cel mai bun short la Festivalul de Film de la Zagreb, în 2014, şi cu premiul pentru regie şi cel pentru interpretare (Andi Vasluianu) la Festivalul de Film European de la Lille, în 2015.
”Ramona”, cel de-al treilea scurtmetraj al său, a câştigat în 2015 premiul Canal+ la „Semaine de la Critique“ – Cannes, premiul pentru cel mai bun scurtmetraj românesc la TIFF, Premiul II la Festivalul de Film de la Chicago şi, în anul următor, premiul Gopo pentru cel mai bun scurtmetraj al anului. Prezentat la Locarno, în cadrul competiției internaționale a Festivalului de la Vilnius „Kino Pavasaris”, în cadrul competiției destinate filmelor de debut a Festivalului Let’s CEE Viena și în secțiunea „Young Masters“a celei de-a 37-a ediții a Festivalului Internațional de la Istanbul, “Charleston” va fi lansat în cinematografele din România pe 8 iunie 2018.
România liberă: (Încă) un triunghi amoros pe marile ecrane. „Charleston“ e povestea dulce-amară a unui triunghi amoros absurd – citez din prezentarea filmului dvs. de debut. Ce mai trebuie să știm?
Andrei Crețulescu: La două săptămâni după ce-și pierde soția, Alexandru se trezește la ușă cu mai tânărul Sebastian, care-l „informează” candid că a fost iubitul Ioanei în ultimele cinci luni… mai mult sau mai puțin. Cam asta ar fi premisa – cronicarii străini l-au numit un „anti buddy-movie“, un „romance bizar“ și un „road-movie plin de culoare” și n-aș vrea să-i contrazic. Povestea e inspirată parțial de o întâmplare de demult, din tinerețea mamei mele – de altminteri, filmul îi este dedicat.
Vedem că este un all-stars din teatrul independent, cel mai nou val de după noul val, de vreme ce-i aveți pe afiș cam pe toți, de la Ana Ularu la Șerban Pavlu, Radu Iacoban sau Letiția Vlădescu. Cum ați gândit castingul?
N-am făcut casting propriu-zis – m-am dus la fiecare actor pe care mi l-am dorit și i-am oferit rolul respectiv. Am avut noroc – cu toții au acceptat cu zâmbetul pe buze.
Cât despre Victor Rebengiuc? Dumnealui este un fenomen. Iubit și respectat de toată lumea, chiar dacă a fost o perioadă de aparentă revoltă a tinerei generații…
Domnul Rebengiuc este un om minunat, un actor greu de cuprins în cuvinte și un profesionist desăvârșit. Și sunt foarte fericit că a jucat în acest film.
Regizorii, de regulă, evită să facă analize ale lumii cinematografice românești, invocând motivul, absolut justificat, că nu sunt critici. Dvs., însă, sunteți. Care mai sunt noile valuri, e adevărat că notorietatea aduce premii, ce gen credeți că lipsește și unde se încadrează “Charleston” în acest tablou?
Am fost critic… Dar am să încerc un răspuns. Ne cam lipsea diversitatea – dar asta se reglează „as we speak”. Notorietatea nu-ți aduce premii, e mai degrabă invers. Avem o mulțime de actori minunați – faptul că unii apar în filme mai des decât alții îmi pare o chestiune de circumstanță. Chestia cu filmele „gândite” pentru festivaluri încă sper că e o glumă. Iar „Charleston” este un film pentru oamenii care iubesc cinema-ul – deci pentru spectatori. Traseul festivalier e doar un bonus – care-mi face plăcere, e drept.
Citez exact lunga serie a entităților implicate în realizarea filmului dvs.: „Charleston” este o producție româno-franceză, între ICON Production și Les Films du Tambour, realizată în coproducție cu Mille et Une Films și WAG Prod, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, The Group, Publicis Groupe, Region Bretagne, Rennes Metropole, în asociere cu Kinosseur, Wearebasca, Digital Cube și cu participarea HBO Europe. Îmi sună a muncă serioasă de scriere de proiecte de finanțare. Care este, de fapt, “rețeta succesului” în afacerea cu arta? Unii ar putea crede că inspirația și talentul sunt de ajuns…
Filmele costă – ceea ce este normal. Și costă mult – ceea ce este și mai normal. Sigur, e extrem de frustrant cât durează obținerea finanțărilor – așa că ai nevoie de nervi tari. Și de foarte mult noroc.
Cum ajunge un critic de film regizor? Aș putea să vă întreb, de asemenea, cum ajunge un producător regizor. În cazul dvs., care a fost acest traseu?
Păi nu prea ajunge… Eu unul am devenit producător în timp ce eram critic de film, iar în 2011, când am înființat, împreună cu Codruța, compania Kinosseur, m-am oprit din a scrie cronici. Am început să caut proiecte și regizori – am găsit un scenariu de scurt-metraj simpatic, dar n-am convins pe nimeni să-l regizeze, așa că l-am făcut eu. După filmare (două nopți teribil de friguroase) am hotărât că nu mai vreau să fac altceva vreodată.
Ați fost producător al documentarului cu care Alexander Nanau câștiga, în urmă cu aproape zece ani, un premiu Emmy. Cum vă amintiți acum această experiență (mai ales că ea, în cele din urmă, a implicat și ceva tensiune…)?
A fost o experiență formidabilă, în urma căreia n-am câștigat doar un premiu, ci și un prieten foarte talentat.
N-am făcut casting propriu-zis – m-am dus la fiecare actor pe care mi l-am dorit și i-am oferit rolul respectiv. Am avut noroc – cu toții au acceptat cu zîmbetul pe buze.
