0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSocialCare sunt nevoile minime pentru un trai decent în România

Care sunt nevoile minime pentru un trai decent în România

„Acest coş minim pentru un trai decent presupune să avem un coş de peste 7.000 de lei în momentul de faţă. Este vorba de o familie cu doi copii, un salariu minim spre care trebuie să tindem pentru a ajunge la un stat social adevărat, de peste 2.700 de lei, lucru care este foarte relevant pentru angajaţii de pe piaţa românească, în condiţiile în care avem aproximativ o treime din angajaţi pe salariul minim, spre 50 la sută din contracte pe salariul minim. De aceea, pentru a construi acest stat social este bine să avem acest coş calculat anual de INS”, a explicat, la dezbaterile din Parlament, deputatul independent Adrian Dohotaru, inițiator al proiectului Legii 174/2020.

Parlamentarii nu au mai analizat ce se întâmplă cu acei români care, muncind cinstit, primesc sub 2700 de lei net pe lună, iar unii dintre ei primesc chiar sub 1500 de lei net. Deși în România, la finalul anului 2019, erau angajați cu salariu minim peste  1.370.000 de oameni, adică aproape un sfert din populația activă a țării. Teoretic, acești oameni sunt obligați să renunțe la unele produse pe care Legea 174 le-a inclus în coșul minim de consum.

Pentru o familie formată din doi adulți și doi copii, acest coș minim lunar include, printre altele, 11,87 kilograme de pâine (sub 24 de pâini de 500 de grame, adică mai puțin de o pâine pe zi), 8,59 litri de lapte, 10 kilograme de roșii, 9,16 kilograme de cartofi, 6,72 kilograme de mere, dar și 5,82 kilograme de banane. Se adaugă în coș (sau se scot, dacă ai salariu minim) 3,50 kg carne de pui sau de curcan, 2,67 kg carne de porc, 2,54 kg de brânză de oaie sau de capră. Generozitatea legiuitorului se observă la „apă îmbuteliată”: 90,94 litri pe lună.

În schimb, Legea 174/2020 le sugerează românilor să facă economii la articole de igienă.

Astfel, coșul minim include doar trei deodorante pe an (!!!) pentru un adult, doar 120 ml de pastă de dinți lunar (două tuburi mici) pentru o familie de patru persoane, două lame de ras pe lună pentru un bărbat – dar și o jumătate de lamă de ras pe lună pentru o femeie (adică o lamă la două luni).

În plus, un bărbat poate merge la tuns de opt ori pe an, iar o femeie poate merge la coafor de șase ori pe an. Mai mult de atât ar însemna lux.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Principalul partid sârb din Kosovo a fost autorizat în apel să participe la alegerile legislative

O a doua instanţă a Comisiei electorale din Kosovo a anulat miercuri decizia luată luni de aceasta de a respinge participarea principalului partid sârb...

FCSB aproape de prima achiziție din iarnă. Juri Cisotti, mijlocașul dorit de Meme Stoica și Charalambous

Cisotti a ales FCSB în fața rivalelor Dinamo și Rapid, și va semna din ianuarie FCSB este aproape să realizeze prima achiziție din mercato de...

Rusia, printre liderii globali în producția criptomonedelor. Metoda de a evita sancțiunile occidentale

Într-un context economic marcat de sancțiunile occidentale, Rusia a început să utilizeze bitcoin și alte criptomonede pentru plăți internaționale. Modificările legislative recente au facilitat adoptarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă