În plan politic, lupta dusă împotriva coaliției la guvernare prin lozinca deja uzată a „corupției”, în lipsa cronică de idei a unei opoziții amorfe. Opoziție aflată însă într-o simbioză totală cu pseudojustiția prin care este controlată voința politică, prin forța Statului Paralel, construit pe zecile de protocoale secrete și pe o presă controlată care, împreună, au transformat țara într-o mlaștină securistă. Zi de zi apar noi și noi abuzuri ce întregesc imaginea unei Românii în care se făcea predilect poliție politică.
Al doilea palier de luptă este cel împotriva societății însăși, subiectul acestui articol. Absolut aceleași forțe politice (Președinția, USR și inertul PNL), la care se adaugă anexele din presa „acoperită” a Statului Paralel, se opun din răsputeri inițiativei civice, populare, a referendumului pentru păstrarea căsătoriei în limitele normalității, adică uniunea liberă între un bărbat și o femeie. Nu trebuie uitată presiunea externă, care e pusă în operă de aparatul ideologic din ambasadele ce arborează steagul curcubeu al Revoluției Homosexuale. Ce a înlocuit în scurt timp, în nici trei decenii, celebrul steag roșu cu secera și ciocanul, care unea simbolic statele comuniste.
Motivul? Teama cea mai mare a forțelor care ocupă ilegal statul este resuveranizarea României, ieșirea sa din starea de hinterland marginal, care convine perfect corporatocrației globaliste.
De ce am folosit sintagma „Revoluție Homosexuală”? Întrucât activiștii sexomarxismului nu se opresc la cucerirea redutei și acceptarea „căsătoriei”. Urmează imediat adopția copiilor în cuplurile homosexuale, destructurarea limbajului comun prin înlăturarea din spațiul public a cuvintelor ce desemnează realități depășite, caduce – de ex. „mamă” și „tată”, inventarea cuvintelor ce generează oprobriu – „homofob” a înlocuit cuvântul „fascist” sau „bandit”, din tribunalele și lagărele bolșevice. Programul cuprinde introducerea ideilor revoluționare în școli – sexualizarea inocenților: dezechilibrele patologice, tulburările de personalitate bipolare devenind nu numai firești, dar și sprijinite educațional. Ba chiar și medical, prin operații de extirpare/adăugare de false organe genitale. Un amplu program de reeducare, prin care copiilor li se inoculează ideea că sexul cu care te naști este relativ, iar tinerii pot să și-l aleagă liber, implicit pot să și-l schimbe, dacă au senzația că sunt „prizonierii” unui sex pe care nu-l „simt ca fiind al lor”. În ortodoxa Grecie, neomarxistul Tsipras a adoptat, în noiembrie anul trecut, o hotărâre guvernamentală ce permite adolescenților care au împlinit minimum 15 ani să-și schimbe „identitatea de gen” printr-o simplă declarație.
În grădinițe, travestiți cu peruci și rochii cu paiete vin și le spun copiilor povești în care prințul este îndrăgostit nebunește de un alt prinț sau fredonează imnul „The Rainbow Song”: „Deciziile noastre nu depind de sex / Sunt băieți care preferă să se îmbrace cu rochițe”.
Toată paradigma umanității trebuie distrusă.
Dacă înainte cucerirea revoluționară se făcea prin inventarea unui proletariat ce cucerea societatea burgheză decadentă cu Partidul ca vârf de lance – proletariat folosit ca alibi totalitar, ce nu avea de facto nicio putere reală -, acum „minoritățile sexuale opresate” de cutumele sociale și de spiritualitatea „veche” trebuie să înfigă steagul curcubeu pe toate instituțiile statului, inclusiv în grădinițe, școli și facultăți.
Vreți să vedeți cum va arăta viitorul României sub dominația liberticidă a LGBT?
Uitați-vă la Franța, unde primăria Parisului tocmai a scos cuvintele „mamă“ și „tată” din actele de stare civilă; vedeți grădinițele transgender din țările scandinave sau Marea Britanie (state unde copiii sunt luați din familiile naturale sub diferite pretexte și dați în pseudofamilii unisex); vedeți victimele programului SOGI, implementat pe copiii din Canada sexomarxistului Trudeau, unde exhibiționiștii „drag queen” (transexuali cu aspect de circ) au devenit noii apostoli LGBT din grădinițe și școli primare; ascultați glasul oamenilor închiși în diverse state din SUA sau cu afacerile sfărâmate pentru că refuză să se facă preș activiștilor homosexualiști, preoți și pastori din Spania, Italia, SUA ș.a.m.d. ce sunt prigoniți pentru că citează Biblia când condamnă păcatul homosexualității.
Principalul pilon al Marii Revoluții Homosexuale în România este Klaus Iohannis.
În cadrul unui eveniment organizat la Bacău de Consiliul Tineretului din România, acesta i-a răspuns zilele trecute unui activist ACCEPT: „Orice formă de discriminare trebuie combătută, însă pentru a face asta elaborarea unei legislații specifice este doar un pas. Unul important. […] Știți foarte bine că în momentul de față o modificare pe tema modificării Constituției (inițiativa cetățenească semnată de peste 3 milioane de români, căreia i se opune președintele – n.n.) inflamează societatea românească (sic!). Cuvântul cel mai potrivit este «toleranță». Dacă suntem toleranți nu înseamnă că vrem să fim altfel, ci că vrem să îl cunoaștem pe celălalt și să îl acceptăm. Eu nu am văzut rolul meu în a tranșa discuția pe Constituție, de exemplu, ci eu văd rolul meu de a explica în ansamblu că toleranța este o calitate esențială a unei societăți moderne”.
Putem observă că președintele Johannis, probabil sfătuit de consiliera sa de la Cotroceni Sandra Pralong (cea care a implementat „Fundația Soros” în România imediat după dec. ’89), și-a însușit perfect limbajul neomarxist, care folosește „toleranță” ca armă împotriva societății tradiționale. „Toleranța” LGBT este totalitarism în stare pură, homofascism. Iar românii, simțind pericolul, vor doar să-și apere sănătatea morală și normalitatea vieții. Cât privește „inflamarea societății românești”, au fost puține acțiuni în istoria noastră care au unit cetățenii români de diferite confesiuni și apartenențe etnice așa cum a făcut-o demersul Coaliției pentru Familie, care a adunat ortodocși, catolici, greco-catolici, neoprotestanți, mozaici, musulmani și chiar agnostici care vor să-și apere identitatea naturală. Valuri fac strict activiștii LGBT, presa Statului Paralel și câțiva oameni politici, inclusiv președintele
Este însă limpede: Iohannis are o agendă total diferită de popor. Între „noi” și „el” se cască o prăpastie din ce în ce mai mare.
Evident, nimeni nu vrea să asuprească „iubirea” homosexualilor, ci să îndiguiască propaganda LGBT, mai ales în rândul copiilor și tinerilor. Tot valul de pretenții în lanț, de cuceriri revoluționare despre care am vorbit deja, nu va mai putea fi oprit dacă așa-zisa „căsătorie” între homosexuali și adopția de copii vor fi statuate juridic. Iar aceasta este riguros demonstrat de ceea ce se întâmplă deja de ani de zile în statele permisive cu ideologia „progresistă” a LGBT. Nu e deloc întâmplător faptul că Alfie, băiețelul ucis de Sistem zilele trecute într-un spital din Marea Britanie, a fost condamnat de un judecător ce era un cunoscut activist LGBT.
Statul Paralel cu presa din dotare, ONG-urile Soros, „idioții utili” apud Lenin (intelectualii progresiști), toți vor zbiera cum că poporul român – medieval i compris – se opune „iubirii”. Însă referendumul nu se opune „iubirii dintre homosexuali”, ci vrea să păstreze firescul Familiei, firescul complinirii bărbat-femeie, nucleu în care se concep, educă și cresc copiii.
Ca să oprească sau măcar să amâne demersul civic al societății românești, Klaus Werner Johannis, împreună cu comilitonii din USR și o parte a PNL, profită de toate tertipurile juridice, atacând periodic la CCR Legea referendumului. Chiar joi, 3 mai, judecătorii Curții Constituționale a României au respins încă o obiecție de neconstituționalitate privind modificarea Legii referendumului, semnată de 28 de senatori aparținând USR, câțiva rătăciți din PNL și PMP.
În mod firesc, ar trebui să urmeze referendumul. Florin Iordache, fostul ministru al Justiției, a și declarat în grabă că în jurul datei de 10 iunie ar putea fi organizat referendumul pentru familie. Însă, preşedintele Klaus Iohannis anunţase încă de pe data de 18 aprilie a.c. că nu va promulga Legea referendumului, precizând că intenţionează să sesizeze CCR. Probabil doar ca să arate stăpânilor din Parlamentul European disponibilitatea de a abandona destinul țării care l-a făcut președinte pentru o ipotetică funcție de președinte la Bruxelles, așa cum se speculează. Prezumția de bună-credință, în cazul său, este spulberată zilnic, pas cu pas.
Toți activiștii LGBT, inclusiv Președintele României, repetă într-una mantra unei așa-zise nepăsări a societății românești, dezabuzate din cauza problemelor materiale, preocupate de grija zilei de mâine. Klaus Werner Iohannis repetă pedagogic, din timp în timp, cum că Referendumul pentru Familie „nu este o temă care a penetrat (sic!) societatea românească”.
Societatea românească însă e de altă părere.
În primul rând, numărul imens (unic în lume!) al semnăturilor olografe strânse în toată țara ar fi trebuit să fie un indiciu minimal al preocupărilor românilor. Inclusiv recentele sondaje de opinie relevă aceasta: peste 75% ar fi probabilitatea de prezență a cetățenilor la urne în cazul organizării Referendumului pentru Familie. De asemenea, 67% dintre români consideră că organizarea referendumului este o decizie bună (sondaj Avangarde* pentru Intact – aprilie 2018).
Peste 90% dintre români privesc căsătoria drept uniunea între femeie și bărbat cu scopul de a procrea, crește și educa copiii, potrivit unui sondaj de opinie realizat de CURS** în octombrie 2017. Iar 80% au răspuns pozitiv la întrebarea „Legalizarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex va avea efecte nedorite, pe termen lung, asupra moralei societăţii?”.
Ce demonstrează aceste date? Că poporul român este extrem de preocupat de viitorul țării!
Tertipurile prin care se încearcă politizarea și minimizarea acestui uriaș demers civic sunt variate: este acreditată în diverse medii ideea că referendumul ar fi dorit de PSD ca să-și rezolve problemele de imagine; că între slujitorii Bisericii ar exista cazuri dovedite de homosexualitate (bine instrumentalizate de Noua Securitate și presa acoperită din dotare – nota bene); că liderii partidelor din coaliția de guvernare, Dragnea și Tăriceanu, nu sunt modele de probitate morală (interesant cum activiștii se transformă rapid într-o secție de poliție a moravurilor). Argumentul final: ca în toată lumea unde neoliberalismul este în pericol, se reiterează de către trompetele Statului Paralel ideea că referendumul este o pârghie perversă a Moscovei prin care se dorește destabilizarea României (pe principiul „Putin este amestecat în oprirea progresului mondial”, din Washington până la Damasc, via București).
Stratagemele sunt câteodată perfide, altădată de un comic involuntar savuros, irelevante mereu, și denotă disperarea activiștilor Soros ai Minunatei Lumi Noi că valul Revoluției LGBT va fi oprit la granița României.
Inițiativa cetățenească este o oglindă a preocupărilor reale ale acestui popor, o încercare firească de a securiza constituțional Căsătoria/Familia, nicidecum un demers politic.
Poporul român are doar alergie la totalitarismul Marii Revoluții Sexomarxiste, căreia i se transmite doar atât, la Centenarul Marii Uniri – cu toată opoziția cozilor de topor globaliste: „Pe aici nu se trece!“
*http://xn--referendumpentruromnia-73b.ro/2017/11/29/sondaj-de-opinie-majoritatea-covârșitoare-a-românilor-susține-familia-formată-din-femeie-și-bărbat/
** https://www.antena3.ro/actualitate/primul-sondaj-despre-referendumul-pentru-familie-ce-spun-românii-467113.html
