„Bursucul” spune că nu există o favorită certă în partida cu formaţia malteză, precizând că fiecare are şanse de a câştiga şi de a se califica mai departe. „Problema noastră este că a trecut puţin timp de la încheierea campionatului precedent şi a fost unul extrem de greu pentru noi. Aşa că nu am avut prea mult timp să pregătim acest meci. De partea cealaltă Floriana a avut timp destul, a jucat şi câteva meciuri şi în plus nu are indisponibilităţi în lot. Pentru noi este dificil să nu putem conta pe jucători care în mod normal s-ar fi aflat în primul unsprezece, în special în atac. Aşa că va fi greu, consider că nu există o favorită în această partidă, oricare dintre echipe poate câştiga”, a afirmat tehnicianul clujenilor.
Acesta a precizat că nu se gândeşte la Dinamo Zagreb, adversara din turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor. „Acum ne concentrăm pe actualul nostru adversar. Nu ne gândim la Dinamo Zagreb. Acum întâlnim o echipă câştigătoare a campionatului şi vom juca pe teren sintetic. Sincer nu înţeleg de ce se joacă acum pe teren sintetic, mai ales că lângă acest teren este unul de iarbă pe care se putea juca. Dar asta este altă discuţie”, a mai spus Dan Petrescu.
Partida dintre CFR Cluj și Floriana se joacă în această seară, de la ora 22.00, pe stadionul Centenary – Ta’ Qali.
Câştigătoarea va întâlni în turul 2 preliminar al competiţiei campioana Croaţiei, Dinamo Zagreb.