Acum cateva zile, PNL a absorbit partidul Actiunea Populara, imbogatindu-se instantaneu cu o corifee a societatii civile, Smaranda Enache, mult apreciata (dar si hulita de extremisti) pentru pozitia sa echilibrata, rationala in chestiunea relatiilor interetnice. Aproape simultan, a parasit arena politica, in imprejurari nu tocmai flatante, Adrian Cioroianu, un alt fost stalp al aceleiasi societati civile pe cale de disipare asemenea zambetului ranjit al motanului din basmul lui Lewis Carroll. Ambii sunt personalitati care, inainte de a se fi aruncat in valtoarea marii politici, s-au afirmat ca "avocati" ai cetatenilor in confruntarea inegala cu entitatea pe care tot ei o emaneaza, Statul. Coincidenta "iesirii Cioroianu" cu "intrarea Enache" ridica cel putin doua intrebari: o asteapta oare pe Smaranda Enache o soarta similara celei care i-a smuls domnului Cioroianu portofoliul Externelor (cu propriul sau concurs, dar nu numai)? si: are vreo sansa de a se face utila cetateanului in noua ipostaza?
E putin probabil ca ea sa fie propulsata in Executiv, asa, "la spartul targului". Prin urmare, capacitatea sa de a influenta agenda publica este foarte limitata, chiar daca a primit o functie importanta in noul sau partid – cea de vicepresedinte — care ii ofera o tribuna, poate si posibilitatea de a contribui benefic la definirea orientarii partidului.
In alte tari foste membre ale lagarului sovietic au fost cateva cazuri de membri de seama ai societatii civile care au marcat hotarator tranzitia la democratie a tarilor lor. Vaclav Havel si Lech Walesa au devenit primii presedinti ai Cehoslovaciei si Poloniei de dupa prabusirea comunismului european, dar ei au fost si principalii disidenti de dinainte. Prestigiosi acasa si in lume, ei au reusit sa conduca schimbarea, ajutati de o pleiada de alti fosti disidenti, care
s-au constituit in nuclee ale societatii civile a carei nastere o mosisera inca pe vremea luptei impotriva regimurilor totalitare instalate si sustinute de puterea de la Moscova. La noi a fost mai greu si cu trecerea la economia de piata, si cu tranzitia la democratie, ambele nasteri avand loc cu greu, cu ajutorul forcepsului – manuit mai mult din interiorul NATO si UE.
Din motive inca partial neelucidate (dar, fara indoiala, nu straine de contraofensiva de catifea dusa de oameni ai vechiului regim), o data cu parasirea scenei de catre presedintia Constantinescu si guvernul CDR, s-a facut aproape de nesimtit eficienta firavei societati civile romanesti, in rolul ei natural de initiator si catalizator de idei capabile sa ghideze societatea, cu ajutorul parghiilor actionate de politicieni profesionisti, pe drumul cel mai putin gresit spre o viata mai buna si mai deplina.
Intrarea in scena (si in actiune) a societatii civile este mai necesara ca oricand. Dar oare participarea "civililor" la treburile Cetatii poate fi asigurata de mijloacele folosite pana acum – advocacy in jeansi sau imbracarea costumului de politician — in ambele cazuri, cu un succes greu de detectat? Clasa politica pe care o avem are oroare, dincolo de vorbele prefacute, de cei in fata carora ar trebui sa raspunda pentru calitatea actului de guvernare (sau de opozitie). Randunica Enache nu vesteste nici o primavara. Dezghetul mai are de asteptat.
