» E.ON Gaz Romania cere o majorare cu 19% a pretului gazelor la consumatori incepand din 1 iulie, deoarece are pierderi.
» Pretul gazului natural va avea o tendinta crescatoare, estimandu-se chiar atingerea unui prag de 500 dolari/1000 metri cubi.
E.ON Gaz Romania solicita o majorare a pretului final al gazului cu 19%, incepand cu 1 iulie 2008, pentru a-si putea acoperi costurile de achizitie. Reprezentantii companiei au atentionat ca, daca Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) nu va aproba majorarea solicitata, E.ON va fi nevoita sa reduca cantitatile importate, ceea ce va conduce la un deficit de gaze naturale pe piata romaneasca. Daca va fi acceptata de autoritate, miscarea va echivala cu o majorare de aproape 30% a pretului gazelor de la inceputul anului. La inceputul anului producatorul de energie electrica fli termica E.ON Gaz Romania a spus ca pretul gazelor naturale la consumatori ar trebui s? creasca cu cu aproximativ 30% pentru intreg anul 2008.
Majorare de 19%
ANRE a acceptat deja o scumpire cu 8,5% a pretului final al gazelor naturale, incepand din 1 februarie. "Aceasta majorare s-a produs cu o intarziere de o luna si a fost insuficienta pentru a acoperi costurile de achizitie a gazelor naturale ale companiei. Din aceasta cauza si datorita unei cresteri suplimentare a costurilor de achizitie a gazelor naturale pe piata internationala, ar fi nevoie de inca o majorare a preturilor finale la consumatori de aproximativ 12%, incepand cu 1 aprilie 2008, pentru a acoperi costurile de achizitie a gazelor naturale", a declarat Achim Saul, presedintele Consiliului de Administratie E.ON Gaz Romania.
Majorarea ceruta pentru luna aprilie nu a fost aprobata insa de ANRE, iar compania E.ON a estimat ca va inregistra pierderi de peste 45 milioane lei in primul semestru al acestui an. Solutia reprezen-tantilor E.ON consta in majorarea pretului cu 19% incepand din trimestrul al treilea. "Cu cat se amana mai mult majorarea pretului gazelor naturale, cu atat va fi mai mare majorarea de pret a gazelor pentru populatie, in sezonul rece", a concluzionat Saul Achim.
Renegocierea pretului la import
Costurile de achizitie la gazul natural de import sunt estimate ca avand o tendinta in crestere, putand ajunge chiar la 500 dolari pentru mia de metri cubi, fata de 420 dolari cat este in prezent.
"Una din solutiile care ar putea fi adoptata pentru a reduce impactul cresterii pretului la gazele naturale pentru consumatori ar fi o renegociere a pretului la import. Nimeni nu impune un anumit pret european, asa cum lasa unii sa se inteleaga. De asemenea, ar fi de luat in calcul o verificare a pretului la gazul natural din productia interna, precum si o investigatie a Consiliului Concurentei, care sa verifice daca nu cumva exista un abuz de putere dominanta pe piata", a declarat Liviu Voinea, director executiv al Grupului de Economie Aplicata (GEA).
Circa 40% din cantitatile de gaze naturale consumate in Romania provin din import, iar compania E.ON Gaz Romania are 1,3 milioane clienti, majoritatea consumatori casnici, ponderea rau-platnicilor fiind de 1%.