Unde sunt zombi de altadata? – iti vine sa te-ntrebi uneori… Fiecare epoca dezvolta formele ei de orbire si de iluzie. Unul dintre cei mai interesanti mistici evrei, Rabi Nahman, afirma urmatoarele: "Asa cum o mana tinuta in fata ochilor, poate acoperi cel mai inalt munte, tot asa marunta noastra viata pamanteasca impiedica privirea uriaselor lumini si taine de care universul este plin; iar cel care este in stare sa inlature obstacolul din fata ochilor sai, asa cum ai da o mana la o parte, acela vede marea stralucire a interioritatii universale", (vezi "Povestirile Rabinului Nahman", Martin Buber, Ed. Hasefer, 1998, p.39).
Desigur, toate traditiile au invataminte similare. Problema este mai degraba de perspectiva si de cale de abordare a iesirii din orbire, de adecvare la ceea ce suntem azi – aici si vroiam sa ajung, dealtfel.
…Observ in jur, din ce in ce mai des, oameni tineri care poarta casti in urechi, legate la un CD player sau, mai nou, la un iPod. Nimic rau in asta. Problema devine curioasa, daca nu periculoasa, atunci cand observi ce fel de muzica asculta omul si la ce intensitate. Fara gluma, ti-e mila de urechea bietului om cand auzi tu insuti, de la mare distanta, muzica pe care acesta o asculta in casti. Mai grava este insa sanatatea psihica si spirituala a acestor oameni. Pentru unii, dependenta devine atat de serioasa, incat se poate afirma ca acestia sunt noile categorii de zombi.
Nu voi face aici speculatii referitoare la influenta genurilor muzicale asupra fiintei noastre profunde – imi amintesc de cateva splendide paragrafe care trimit la relatia calitatii muzicii cu structura reala a acestei lumi, pasaje preluate din lucrarea chinezeasca antica "Primavara si toamna" si introduse de scriitorul Hermann Hesse in celebra sa carte "Jocul cu margelele de sticla".
Sa ne intelegem, stiu o gramada de oameni care asculta muzica, de toate genurile, dar in cantitati si la intensitati normale. Ma mira insa indiferenta semenilor cu privire la dependenta, la partea negativa a fenomenului iPod care tinde sa devina endemic. Consecinta: nu este zi in care sa nu vezi oameni teleghidati pe strada sau in metrou, indivizi care fac parte parca din alta specie, dintr-un film SF.
…In realitate aceasta categorie de oameni este in mare suferinta si nimeni nu le este aproape pentru a le vorbi despre Bucurie. "Exista oameni care sufera de lipsuri ingrozitoare si nu sunt in stare sa povesteasca ce au pe inima; de aceea umbla incoace si incolo plini de suferinta lor. Dar iata ca ii intampina unul cu chipul surazator si este in stare sa-i invioreze cu bucuria lui! si acesta nu este putin lucru: sa inviorezi un om, sa-l readuci la viata", spune acelasi Rabi Nahman (p. 44).
Mi-e mila de aceasta noua categorie de zombi si ma intreb cine ii poate inviora, ce ii poate readuce la viata? De ce nu se pot bucura ascultand cantecul primaverii?
