18.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSocialBotoșani: O rachetă antigrindină a căzut întreagă într-o grădină

Botoșani: O rachetă antigrindină a căzut întreagă într-o grădină

Conform reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, o rachetă antigrindină a căzut în grădina unui localnic din Vlădeni-Deal, cazul fiind preluat de poliţie după ce racheta antigrindină, care s-a înfipt în pământ, a fost dezgropată de autorităţi.

“Inspectoratul de Poliţie Botoşani a declanşat o anchetă după ce a fost sesizat, joi seara, despre incidentul petrecut în localitatea Vlădeni-Deal. Ancheta este desfăşurată în colaborare cu colegii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliţie Botoşani, Maria Carp.

La rândul său, directorul Centrului Antigrindină Iaşi, Dan Axinte, a declarat că racheta a fost trasă din centrul antigrindină situat la Maxut, aflat limita judeţelor Iaşi şi Botoşani.

“Astăzi (joi – n.r.) au fost trase din punctul de la Maxut trei rachete antigrindină şi alte 16 din punctul antigrindină de la Huşi, întrucât au existat probleme. Ne-am confruntat cu un ciclon de la Marea Mediterană. Este destul de periculoasă o astfel de rachetă care cade în acest mod. În urmă cu doi ani o rachetă de acest fel a căzut prin acoperişul unei case, acesta a căzut în curtea unei localnice. În mod normal racheta ar trebui să se autodistrugă în aer, probabil ceva nu a funcţionat. Am declanşat şi noi o anchetă”, a spus Dan Axinte.

Sistemul de rachete antigrindină este folosit de autorităţi pentru a sparge norii, în cazul unor căderi de grindină, care ar putea produce pagube însemnate culturilor şi locuinţelor.

 
Rachetele, care au aproximativ 50 de centimetri trebuie să se fragmenteze în sute de bucăţele mărunte după ce ating norii de grindină, pentru a nu pune în pericol securitatea populaţiei.

Judeţul Botoşani s-a aflat joi sub avertizare de cod galben de inundaţii, fiind aşteptate în intervalul 18.00 – 21.00 precipitaţii însemnate cantitativ.

Cele mai citite

Franța și China și-au dat mâna pe sub Rusia

Liderul de la Kremlin, Vladimir Vladimirovici Putin, s-a privit în oglindă și a jurat din nou, în fața singurei persoane care alege la...

Primirea triumfală a lui Xi Jinping la Élysée și fastuoasa investire a lui Putin. Simple încondeieri

Două evenimente majore, nemediatizate la aceleași dimensiuni - primirea triumfală a lui Xi Jinping la Élysée și investirea lui Vladimir Putin cu un nou...

EXCLUSIV. Surse liberale: Nicușor Dan a vrut să demisioneze după trei luni; PNL l-a oprit

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a vrut să demisioneze din funcție, după aproximativ trei luni de la preluarea mandatului, au declarat, pentru cotidianul...
Ultima oră
Pe aceeași temă