0.2 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialBLACKSEAFOR, al saptelea sezon

BLACKSEAFOR, al saptelea sezon

»  Marinele de razboi ale statelor riverane Marii Negre incep exercitiile de lupta.

»  Obiectiv – interdictii navale si controlul traficului.

Gruparea navala multinationala BLACKSEAFOR va desfasura, incepand cu aceasta saptamana, exercitii in apele internationale ale Marii Negre. Este a saptea activare din istoria gruparii. Timp de trei saptamani fregata turceasca "Turgut Rheis", nava de comandament "Slavutich" apartinand Ucrainei, corvetele "Smeli" din Bulgaria, "Contraamiral Horia Macellariu – Romania" si nava de desant AZOV din Federatia Rusa vor executa, conform unor scenarii fictive, o serie de exercitii specifice fortelor navale. Programul lunii aprilie cuprinde operatiuni de cautare si salvare pe mare, aparare comuna impotriva atacurilor aeriene si ale navelor de suprafata, lupta impotriva minelor, inspectii ale unor nave suspecte, supravegherea, recunoasterea si raportarea situatiei navale, interogarea navelor comerciale, precum si misiuni de interdictie maritima. Georgia nu va participa la aceasta activare din motive tehnice. "Procedurile gruparii BLACKSEAFOR sunt asemanatoare cu cele ale NATO", a precizat capitanul comandor Ion Burghisan, ofiterul cu relatiile publice al Comandamentului Flotei. Programul aplicatiei include escale in mai multe porturi din Marea Neagra, unde se vor desfasura schimburi de experienta intre categoriile de forte.

Consecinte
» Doua activari pe an

Gruparea BLACKSEAFOR este conceputa ca o forta care actioneaza "la chemare" si este activata  de doua ori pe an pentru  desfasurarea unor exercitii navale. Comanda flotei este asigurata, in conformitate cu protocolul de infiintare, prin rotatie de catre cele sase state riverane Marii Negre: Bulgaria, Georgia, Romania, Federatia Rusa, Ucraina si Turcia. In 2008 comanda revine Turciei. Corveta "Contraamiral Horia Macellariu" are la bord un efectiv de 97 de militari.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă