Sartre definea alteritatea, laconic si memorabil, cu replica "L’enfer c’est les autres" (Ceilalti sunt iadul). Pentru ne-tigani, acesti "ceilalti" de care ne temem ca de iad sunt tiganii. O teama care degenereaza in desconsiderare, dispret si, uneori, in ura. Insa pentru cetatenii care apartin alteritatii rome, infernul dinaintea mortii este populat de noi, non-romii.
N-are a face ca ei nu sunt uniti si ca prin urmare nu ar trebui tratati ca un bloc. Nici noi nu suntem uniti, uniformi, nici macar in interiorul segmentelor sociale clar delimitate. Asa cum nu conteaza nici faptul ca ei sunt fragmentati de o maniera cvasitribala. La urma urmelor, si noi ne intoarcem inexorabil la o asemenea stare pe care o credeam depasita, si o facem inclusiv din cauza (gratie?) dezvoltarii explozive a societatii informationale. Un proces de fragmentare care, paradoxal, este contemporan coagularii "satului global".
Exista o dinamica istorica nivelatoare, care actioneaza asupra societatii si care a functionat cel mai eficient in perioadele de formare a statelor nationale. Au fost insa locuri unde acest proces a fost defazat si unde alteritatea romilor s-a dovedit prea puternica pentru a putea fi integrata si a se lasa integrata. Comunitatea roma a devenit atunci – si ramane – echivalentul unui paria, unul colectiv. Un grup exclus, in mai mare masura decat autoexclus. O populatie marginalizata, economic si social, intr-o masura mai mare decat se automarginalizeaza.
La Bruxelles, este pe cale sa se nasca o mare strategie europeana pentru solutionarea "chestiunii tiganesti". Vor urma strategiile derivate pe care si le vor dezvolta tarile interesate, de fapt toate statele UE. Fireste, vor fi alocate bugete, in cuantumuri substantiale (si tentante in ochii deturnatorilor de fonduri de orice natie). Instrumentele politice si mijloacele materiale puse in slujba acestui tel nu vor avea rezultate notabile daca isi vor propune o "solutie finala". Oricum, sintagma suna macabru, pentru ca evoca o tentativa de genocid indreptata, destul de recent, impotriva aceluiasi grup etnic. (O solutie finala de tip genocidal-nazist este propusa din cand in cand, inclusiv pe forumuri Internet si in tribunele stadioanelor, de indivizi cu minte putina si mentalitate neonazista. Sau de persoane ratacite pana si prin Guvern, oameni cu minte mai multa, dar cu reflexe rasiste.)
Grandioasele si ambitioasele strategii paneuropene nu pot naste o solutie "finala" pentru ca ecuatia roma nu are o solutie "rotunda", definitiva, fara rest. Nici o problema care cumuleaza aspecte sociale si culturale nu poate fi solutionata o data pentru totdeauna. Umanul nu poate fi redus la o cifra eventual tatuata pe piele. Ingineria sociala este o caracteristica a regimurilor totalitare.
"Problema tiganeasca" este un simptom ingrijorator al unei boli de care sufera intreaga societate. O maladie de care suferim cu totii, dar preferam sa traim de parca am fi sanatosi, ori sa ne amagim ca nu suntem contaminati. Cand, totusi, ne tratam o facem cu paliative.
Boala despre care vorbim s-a cronicizat, dar este vindecabila. Dupa ce specialistii, tehnocratii si societatea civila vor fi prescris un tratament, iar politicienii, guvernele si (iarasi) societatea civila vor fi gasit mijloacele materiale indispensabile, maladia va fi tratata cu rabdare, prin eforturi sustinute, de la un obiectiv interimar la urmatorul. Succesul are insa o conditie initiala fara de care nici un progres nu este posibil: cunoasterea reciproca.
Cata vreme si unii, si altii vom continua sa ne ignoram reciproc, frica de necunoscuti, de necunoscut ne va intuneca si capacitatea de judecata si ne va zadarnici bunele intentii, oricat de europene.
