In politica, mai ales intr-una lipsita de autenticitate si finalitate precum cea romaneasca, unanimitatea apare ca singurul criteriu al adevarului. si totul este astfel prezentat de parca fara recursul retoric la "adevarul unic" politica nu s-ar putea exprima. Politica in alb si negru, redusa la batalia mitologica dintre bine si rau, e arma secreta la care recurg, in disperare de cauza, toti actorii politici. Unii cu talent, alti cu stangacie, toti insa convinsi ca doar astfel mai pot ramane pe scena. De aceea reprezentatia electorala e ocazia unor distributii exceptionale care sa dea, prin amploarea spectacolului si multimea figurantilor, impresia de autenticitate. si, pentru a da credibilitate scenariului, orice critica sau rezistenta in fata "adevarului" astfel reprezentat se cere aspru sanctionata. Asa ca vai de cei ce nu se adapteaza "jocului" si nu accepta starea de fapt! De ce tot acest spectacol? Ce rost au "executiile" publice la ore de maxima audienta?
Se pare ca unanimitatea se transforma in criteriul universal al adevarului. si, dupa cum stau lucrurile, doar in jurul unanimitatii mai pot fi construite proiectele "izbavitoare" incarnate de eroii "salvatori". Fara initiative, alergici la viziuni ideologice, mereu surprinsi de rapiditatea transformarilor societatii deschise, politicienii nu au alternativa: pornesc ritual in cautarea unanimitatii pierdute. Distrusa ca urmare a actiunii perverse a conspiratorilor-tradatori, unanimitatea devine astfel cheia de bolta a "iesirii" din colapsul moral si politic. Un motiv suficient pentru a purcede la fabricarea pe scara industriala a unanimitatilor. E nevoie doar de un "semn" ca pluralismul de mucava sa se prabuseasca, facand loc cavalerilor unanimitatii. Invesmantati in culorile inselatoare ale partidelor, noii cruciati ataca orice nu se subordoneaza "adevarului" unic. Iar adevarul e incarnat de sef. Liderii locali si nationali sunt garantii unui sistem politic care asigura recunoasterea si recompensarea clientilor zelosi. si, ca intr-un ev mediu regasit, vasalitatea si loialitatea devin unicele calitati necesare combatantilor.
Nu este vorba doar de o mostenire a totalitarismului comunist, ci de o trasatura specifica politicii romanesti. Incercand sa arda etapele de dezvoltare, "modernizatorii" secolului al XIX-lea au ridicat intregul asezamant pe temelii subrede. Fabricate la repezeala, mitologiile politice, in loc sa contribuie la europenizarea societatii, au fost convertite la cel mai neaos conservatorism. Inca de atunci nostalgici ai unanimitatii, politicienii au ratat cu dezinvoltura toate ocaziile de sincronizare cu Occidentul. Iar mai tarziu dezgustul fata de partitocratia interbelica a fost combatut pe rand de unanimitatea carlista, apoi de ortodoxismul nationalist al legionarilor si in final de totalitarismul comunist.
Manipulata politic, unanimitatea s-a transformat intr-un instrument redutabil. Pentru aceasta, confuzia dintre unanimitatea stiintifica si cea politica a fost bine intretinuta. si totusi, intre unanimitatile imediate, care raman simple fapte de opinie, si unanimitatile mediate, fondate pe probe stiintifice, exista o diferenta indiscutabila: primele sunt rezultatul manipularii interesate a opiniei publice, pe cand celelalte sunt rezultatul cercetarii si disputei stiintifice. Pe cand unanimitatile stiintifice sunt relative si oricand criticabile, cele de opinie, devenite adevaruri politice sau religioase, nu mai pot fi respinse fara a cadea in a culpa de neiertat a "tradarii".
Cristian Pirvulescu este profesor la SNSPA si presedintele Asociatiei Pro Democratia
