19.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiCod portocaliu de averse, vijelii și grindină

Cod portocaliu de averse, vijelii și grindină

Avertizarea meteorologică COD PORTOCALIU este valabilă de astăzi, de la ora 12.00, până în cursul nopții, la ora 23.00. Fenomenele vizate sunt instabilitate atmosferică accentuată și cantități însemnate de precipitații.

În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Moldovei și Transilvaniei, nordul Olteniei, Carpații Meridionali și Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăși 30 – 40 l/mp și, pe arii restrânse, 50 – 70 l/mp.

Avertizarea meteorologică COD GALBEN a intrat în vigoare la ora 10.00 și este valabilă până marți, 25 august, la ora 23.00. Se așteaptă în acest interval instabilitate atmosferică temporar accentuată.

În intervalul menționat, în sud-vestul, centrul, nordul și nord-estul țării, precum și în zonele de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe spații mici grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20 – 25 l/mp și izolat 40 – 50 l/mp. Fenomene asociate instabilității atmosferice vor fi pe arii mai restrânse și în restul teritoriului.

Cele mai citite

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

Un tânăr în vârstă de 27 de ani a folosit bancnote false de 200 de euro în săli de jocuri electronice 

După ce un tânăr în vârstă de 27 de ani ar fi folosit bani falși (n.r. bancnote de 200 euro) pentru a se juca...

Serviciile secrete americane au tras concluzia în cazul Alexei Navalnîi

Serviciile secrete americane au stabilit că președintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziție Alexei Navalnîi, scrie Reuters. Navalnîi a murit...
Ultima oră
Pe aceeași temă