Cum limitele constituționale nu îi lasă prea mare spațiu de manevră, soluția pentru Iohannis ar veni de la…DNA. După modelul Sevil Shhaideh, premierului Dăncilă ar urma să i se pregătească o punere sub acuzare de către procurorii anticorupție care să îi forțeze demisia.
Nu direct, ci prin celebra deja metodă a „decapării” și izolării unor fapte penale din alte dosare, metodă ce a fost propusă de șefa DNA, Laura Codruța Koveși, și în cazul fostului premier Sorin Grindeanu. Odată forțată demisia Vioricăi Dăncilă, președintele Klaus Iohannis ar urma să preia indirect conducerea Guvernului prin intermediul unui premier interimar ales dintre actualii miniștri.
Așa cum s-a întâmplat și în anul 2015, când după demisia lui Victor Ponta conducerea interimară a Executivului i-a fost oferită ministrului Sorin Câmpeanu. Ar fi un mic pas pentru Klaus Iohhanis, care încă de la preluarea mandatului de președinte nu s-a sfiit să declare că își dorește un guvern al lui.
Nici metoda aplicării loviturilor politice prin intermediul DNA nu ar fi noua, așa cum am spus. Recent, fostul șef al SPP, Dumitru Iliescu, a declarat în fața comisiei de control a activității SRI că în culise se află în pregătire un nou dosar „Belina”, ținta de această dată fiind ministrul Muncii, Olguța Vasilescu.
Mircea Stancu