21.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSocialCFR: Legături feroviare internaționale directe în perioada iunie - octombrie 2018

CFR: Legături feroviare internaționale directe în perioada iunie – octombrie 2018

Potrivit unui comunicat al companiei, trenul către Turcia va circula zilnic între 3 iunie – 1 octombrie 2018 şi va avea în compunere un vagon cuşetă cu patru locuri în cabină. Acesta va pleca din staţia Bucureşti la ora 12:45 şi va sosi în staţia Halkali dimineaţa, la ora 7:40. Din staţia Halkali trenul pleacă la ora 21:40 şi ajunge în staţia Bucureşti la ora 19:00, a doua zi.

Între Halkali şi gara Sirkeci, din centrul oraşului Istanbul, compania feroviară turcă (TCDD) asigură transport auto, astfel: cu plecare din Halkali la ora 8:00 şi sosire în Istanbul la ora 9:00, respectiv cu plecare din Istanbul la ora 20:00 şi sosire în Halkali la ora 21:00.

O călătorie dus către Halkali/Istanbul costă aproximativ 54 euro, la vagon cuşetă cu patru locuri. Preţurile pot varia în funcţie de cursul valutar.

Pasagerii care doresc să ajungă cu trenul în Grecia în perioada 1 iunie – 1 octombrie 2018 vor putea călători între Bucureşti Nord – Salonic şi retur o dată pe săptămână, cu plecare vineri la ora 12:45 din Bucureşti şi sosire în Salonic sâmbăta la ora 6:30. Întoarcerea se face duminica, iar plecarea din staţia Salonic este programată la ora 23:10, cu sosire în staţia Bucureşti Nord luni, la ora 19:00.

Trenul care circulă către Grecia va avea în compunere un vagon clasa a 2-a, un vagon cuşetă cu 6 locuri, respectiv patru locuri în cabină. Un bilet de călătorie dus Bucureşti – Salonic costă aproximativ 45 euro la vagon clasa a 2-a, 56 euro la vagon cuşetă de şase locuri şi 62 euro la vagon cuşetă de patru locuri.

Trenul care circulă spre Sofia pleacă zilnic la ora 12:45 şi ajunge la 22:30. Un bilet de călătorie dus costă aproximativ 30 euro la clasa a 2-a. De la Sofia, plecarea este la 9:20 şi sosirea în staţia Bucureşti Nord la ora 19:00.

De asemenea, pentru cei care doresc să efectueze călătorii nelimitate cu trenul spre Grecia şi Turcia, într-o anumită perioadă, compania recomandă oferta tarifară internaţională InterRail. Biletele de călătorie pot fi achiziţionate din staţiile şi agenţiile CFR Călători deschise traficului internaţional.

Cele mai citite

VIDEO. Inundațiile pun stăpânire pe Brazilia. Bilanțul se ridică la 75 de morți

Bilanțul victimelor ploilor abundente care au provocat inundații în statul brazilian Rio Grande do Sul din sudul țării a crescut la cel puțin 75...

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...

Firma care a produs fregatele României revine la București într-un moment critic pentru Forțele Navale Române

Firma BAE Systems din Marea Britanie, cea care a produs fregatele Regele Ferdinand și Regina Maria, își anunță prezența la salonul BSDA 2024 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă