7 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSocialCât au câștigat românii din pensia privată și unde sunt investiți banii

Cât au câștigat românii din pensia privată și unde sunt investiți banii

Fondurile de pensii au încasat, de la înființare până în prezent, aproape 1,8 miliarde de lei (circa 400 de milioane de euro) din comisioanele aplicate contribuțiilor, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară. Este o sumă importantă, dar, totuși, nu mai mare decât cea adusă până acum subformă de randament, adică sumele adăugate la contribuții ca urmare a plasamentelor făcute de administratori.

Firmele care administrează fondurile de pensii private plasează banii colectați de la cei 7 milioane de români care contribuie în diverse forme de investiții. În principal, administratorii duc banii în titluri de stat, adică împrumută statul român contra unei dobânzi. A doua formă mare de plasament este depozitul bancar, acolo unde sumele au scăzut din cauza reducerii dobânzilor. În al treilea rând, administratorii de pensii investesc în acțiuni cotate la Bursă, această formă de investiție crescând în ultima vreme până la peste 20% din portofolii. 
Fondurile mai investesc și în obligațiuni emise de municipalități sau companii, însă ponderea acestora este semnificativ mai mică. Pentru că realizează aceste plasamente, administratorii încasează două comisioane: unul de 2,5% aplicat pe contribuția inițială și încă unul de 0,6% care se încasează anual din soldul contului.

 
Randamentele au fost de două ori cât comisioanele

Ca procentaj, în jur de 4% din activul net al fondurilor de pensii private obligatorii au mers către comisioanele administratorilor, în cei aproape zece ani de existenţă a sistemului. Chiar dacă în ultimii doi ani ponderea comisioanelor în totalul activului a depăşit randamentele, per ansamblu cei 4% încasaţi din două comisioane nu ajung nici la jumătate din randamentul mediu anualizat, adică procentul adus în plus din plasarea contribuţiilor celor aproximativ7 milioane de români care au conturi de pensii private. 

Randamentul fondurilor de pensii a fost de aproximativ 9%, per ansamblul celor zece ani.
Ultimele date arată că ponderea comisioanelor încasate în totalul activului net anual a ajuns la 1,1%, nivel aproape similar cu cel din 2017 şi de cinci ori mai mic  faţă de 5,37%, cât era în primul an de activitate, adică 2008. Prin comparaţie, rata medie ponderată de rentabilitate pe ultimii doi ani, aşa cum este ea calculată de către ASF,a fost de peste 5%, ceea ce înseamnă că şi raportat la performanţele din ultima perioadă comisioaneleîncasate rămân la jumătate faţă de randamente. 

Într-un stagiu complet de cotizare, arată studiile de specialitate, ponderea totală a contribuţiilor va ajunge la circa 12,21%, sub media celor 42 de sisteme similare care sunt parte ale IOPS (organizaţia mondială a supraveghetorilor din pensii private).

 
O variantă mai puțin optimistă: pensie de doar câteva zeci de lei 

Pe de altă parte, un scenariu simplu, bazat pe evoluțiile de până acum și vehiculat inclusiv în interiorul autorităților statului, arată că partea privată va aduce între 47 și 118 lei cotizanților care acum au deja 10 ani de stagiu.

Calculul se bazează pe suma medie pe care românii o aveau în conturile de PilonII la finalul anului trecut, adică 5.747 lei. Dacă exact aceeași sumă se va acumula la fiecare10 ani, după 30 de ani de cotizat salariatul va avea în cont circa 17.000 de lei. Calculul nu ia în considerație eventualele variații ale randamentului sau cotizației, ci doar experiența din primii 10 ani de pensii private. 

De aici, dacă luăm în calcul durata medie de viață din România (adică 77 de ani), ar rezulta o sumă lunară medie de circa 118 lei. 
Dacă mergem pe varianta în care cotizantul mai trăiește 30 de ani după pensionare, perioadă care este luată în calcul în cazul pensiilor private facultative din România sau la cele private din alte țări, ar rezulta o sumă lunară de sub 50 de lei. 

De menționat că în acest moment nu este cunoscută modalitatea în care se vor plăti pensiile private în România. O lege care să stabilească  modalitatea de plată nici nu va apărea, cel mai probabil, până peste aproximativ 10 ani, când vor intra în plată primele pensii private de Pilon II. 

Totuși, experiența altor țări europene arată că există trei mari opțiuni pentru plata pensiei: toată suma la început, plata lunară pe o perioadă stabilită de comun acord cu cotizantul sau plata lunară stabilită în funcție de durata medie de viață. 

În prezent, în România este reglementată doar modalitatea în care pot fi plătite sumele acumulate în conturi de persoane care decedează înainte de  a intra în plată (spre deosebire de pensia de stat, pensia privată se moștenește) sau de persoane care au ajuns în imposibilitatea fizică  de a mai obține venituri salariale. Aceste sume pot fi plătite integral sau în rate pe cinci ani.
 
 

Cele mai citite

Cozi uriașe la vulcanizări, chiar și noaptea. Șoferii așteaptă ore întregi pentru schimbarea cauciucurilor

Prima zăpadă și teama de amenzi i-au adus pe șoferi în număr mare la vulcanizări, unde s-au format cozi de sute de metri. La...

Finanțări europene de peste 1 milion de euro pentru companiile din țară. Cum pot fi accesați banii

Companiile din regiunile Sud-Est și Nord-Est ale României vor avea acces la noi linii de finanțare europeană, inclusiv granturi consistente pentru dezvoltare și deschiderea...

Autoritățile britanice acuză Apple de limitarea inovației în domeniul browserelor web pe iPhone

Apple a fost acuzată de Autoritatea pentru Concurență și Piețe din Marea Britanie (CMA) că a restricționat inovația în dezvoltarea browserelor web pentru iPhone,...
Ultima oră
Pe aceeași temă