0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialProiect incomplet la Centrala Nuclearelectrica Cernavoda

Proiect incomplet la Centrala Nuclearelectrica Cernavoda

» Unitatile 3 si 4 ale Centralei Nuclearelectrice Cernavoda risca sa nu poata fi puse in functiune, din cauza ca nu exista suficienta apa pentru racirea reactoarelor.
» Pentru a remedia problemele, ar trebui efectuate mai multe lucrari de investitii, prevazute in proiectul initial al Canalului Dunare-Marea Neagra.

Functionarea viitoarelor unitati 3 si 4 ale Centralei Nuclearelectrice de la Cernavoda este pusa sub semnul intrebarii din cauza lipsei unei cantitati suficiente de apa, necesara pentru a raci reactoarele. In prezent, la primele doua unitati, acest lucru se realizeaza cu apa din canalul Dunare-Marea Neagra. Este vorba, de fapt, de un canal de deviatie. "Asigurarea apei pentru racirea a patru reactoare este posibila numai daca se realizeaza o serie de proiecte", a precizat Ovidiu Cupsa, directorul general al Administratiei Canalelor Navigabile. Primul lucru care trebuie realizat este sistematizarea bratului Bala, in amonte de Cernavoda, care sa poata prelua un volum mai mare de apa. "Acolo, in apropiere de localitatea Parjoaia, este si o stanca subterana, care trebuie dinamitata", a precizat Cupsa. Al doilea proiect este realizarea unui dig de larg ("epiu", dupa cum ii spun specialistii), la confluenta dintre Dunare si canal.

Acesta are rolul de a schimba curentul principal la gura fluviului, pentru a crea un efect de autodragare. Al treilea proiect care trebuie realizat este cuprins in proiectul initial al CDMN si se refera la construirea unui baraj la Macin. De asemenea, sunt necesare lucrari anuale de dragaj de intretinere. Acestea au fost demarate in 2007 si vor continua in urmatorii ani. Contractul are o valoare de 21,5 milioane de lei si prevede dragarea a 1,2 milioane metri cubi de aluviuni. Constructia unitatilor 3 si 4 de la CNE ar trebui sa inceapa, potrivit unei hotarari de guvern, in septembrie 2009. In cursa pentru construirea lor sunt inscrise in prezent sase companii. Fiecare dintre ele va avea o capacitate de 720 MW si va livra, anual, 5,2 Twh. Realizarea lor va costa circa 2,3 miliarde euro. Dupa finalizarea lor, CNE va asigura aproape 40% din necesarul de energie electrica a Romaniei.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă