15.6 C
București
luni, 30 septembrie 2024
AcasăSpecialCaracatita kaghebista a puterii moscovite

Caracatita kaghebista a puterii moscovite

Vladimir Putin a dus la perfectiune un sistem de guvernare in care cele mai importante parghii ale puterii politice si economice sunt controlate de fosti si actuali agenti ai serviciilor secrete. De multe ori acestia au functii duble atat in administratie, cat si in fruntea marilor companii de stat rusesti. Nici macar Biserica Ortodoxa Rusa nu scapa acestui control. Partea cea mai intunecata a relatiilor dintre Kremlin si FSB priveste insa modul in care au fost gestionate crizele generate de separatismul cecen. Interventiile FSB in luarile de ostatici de la Teatrul Dubrovka sau de la Beslan s-au soldat cu sute de victime nevinovate.

In administratie, politica, economia de stat: La Kremlin peste jumatate din personalul de rang superior este legat de serviciile de informatii, potrivit estimarilor Olgai Kristanovskaia, sociolog specializat in monitorizarea serviciilor secrete. Printre ei se numara Viktor Ivanov, general-colonel KGB, si Igor Sechin, adjunctul secretarului general al Kremlinului, personaj enigmatic despre care se stie ca odata a lucrat ca translator de portugheza in Mozambic.
FSB controleaza mai multe agentii federale guvernamentale, iar ofiterii de informatii sunt numiti adesea ministri adjuncti si au drept misiune sa urmareasca felul cum isi indeplinesc ministerele sarcinile.
Fostul ministru al apararii Serghei Ivanov, un veteran KGB si FSB, si-a adus colegii kaghebisti la Ministerul Apararii in cei sase ani de mandat, printre care ministrul adjunct Nikolai Pankov, seful de-partamentului de personal al ministerului, Andrei Ciobotov, si seful departamentului informatiei, Serghei Ribakov. In prezent, Serghei Ivanov este prim-viceprim-ministru. La randul sau, ministrul de interne, Rashid Nurgaliev, a fost anchetator penal in KGB si in FSB.

Fosti si actuali ofiteri fac parte din guvernele locale si sunt angajati ai companiilor de stat. Peste 10% dintre membrii Dumei si 20% dintre cei ai Consiliului Federatiei au legaturi cu serviciile secrete.
Despre succesorul lui Putin, Dmitri Medvedev, se crede ca este "civil", dar, potrivit lui Andrei Soldatov, director al ONG-ului Agentura.ru, "actualele clanuri de la Kremlin vor continua sa conduca tara" si sub noul presedinte.
In companii private: Actuali si fosti ofiteri FSB sunt de regula angajati si de companii private, motivul oficial fiind acela ca Kremlinul vrea sa se asigure ca aceste companii nu actioneaza impotriva intereselor Rusiei. "Marile companii se consulta cu Kremlinul inainte sa faca o tranzactie importanta. Ofiterii care lucreaza pentru aceste companii sunt cei care se asigura ca lucrurile se fac asa cum doreste Kremlinul", a declarat un fost oficial FSB, citat de Moscow Times. Potrivit unui bancher moscovit, "toate marile companii trebuie sa numeasca persoane din serviciile secrete in consiliul director. Multi sunt numiti directori ori directori adjuncti. De obiciei sunt numiti «agenti in rezerva activi» si noi stim ca atunci cand Liubianka (sediul central al FSB – n.n.) ii cheama, ei sunt obligati sa raspunda". In schimb, autoritatile nu le creeaza probleme birocratice si ii feresc de organele de control. "Inainte de protectie se ocupa mafia, dar acum rolul acesta a fost preluat de agenti", declara ofiterul citat.

In biserica: De cand a venit la putere, Putin a facut tot ce i-a stat in putinta sa ofere lumii imaginea unui om pios. Pana si pe presedintele american pare sa-l fi pacalit cu povestea convertirii sale la credinta la prima lor intalnire din Slovenia, cand Bush a delcarat ca a privit in sufletul lui Putin. Sufletul lui Putin e la Liubianka, alaturi de care,bineinteles, exista si o biserica oficiala a FSB, numita Sfanta Sofia care. Unul dintre cei mai cunoscuti sustinatori ai Bisericii Ortodoxe Ruse este Vladimir Iakunin, directorul cailor ferate – a doua companie ca marime din Rusia – si, desigur, fost ofiter KGB. Iakunin face parte, alaturi de Gheorghi Poltavcenko, emisarul prezidential pentru districtul federal central si fost ofiter KGB, dintr-un grup numit "cekistii ortodocsi", a carui sarcina este sa tina legatura cu Biserica. La fel ca si prin alte parti, Biserica Ortodoxa Rusa este plina de preoti care au fost recrutati de KGB. La inceputul anilor ’90 au aparut documente care aratau ca insusi Patriarhul Alexei al II-lea a fost recrutat cu numele conspirativ "Drozdov". Alexei si-a cerut scuze in cotidianul Izvestia si a pretins ca a fost fortat.

Intoarcerea economiei de stat
Evenimentul crucial al politicii economice a lui Vladimir Putin s-a petrecut in toamna anului 2003, cand corporatia americana ExxonMobil se pregatea sa cumpere o parte insemnata dintr-o anumita companie petroliera numita Yukos. In interval de saptamani, presedintele Yukos, Mihail Hodorkovski, era arestat, iar impotriva Yukos au fost aduse acuzatii de frauda de miliarde de dolari. In foarte scurt timp Yukos a disparut si toate bunurile sale apartineau companiei de stat Rosneft.

A fost momentul care a semnalat orientarea lui Putin catre capitalismul de stat. Domeniile considerate strategice – precum metalurgia si industria aerospatiala – au devenit monopol de stat. In industria militara, proprietarii producatorului de titan VSMPO-Avisma au fost "convinsi" sa vanda companiei de stat Rosoboronexport. In domeniul financiar, toate marile banci rusesti sunt detinute de stat. Dupa nationalizarea campurilor petrolifere aflate in proprietate privata ruseasca, Kremlinul a fortat cedarea catre Gazprom a majoritatii actiunilor in doua proiecte energetice straine – Sahalin-2, dezvoltat de Shell, si Kovytka, dezvoltat de TNK-BP – sub pretextul "protectiei mediului". Simbolul capitalismului de stat este conglomeratul Gazprom, care, pe langa extragerea si transportul gazelor naturale, detine banci, televiziuni si orice se poate vinde si cumpara. Dmitri Medvedev, unul din sefii Gazprom, a venit la Kremlin, altii de la Kremlin ii iau locul la Gazprom sau in Guvern, cei de la Guvern merg la FSB de unde se recruteaza oameni pentru Gazprom. Avem de-a face cu un triunghi politico-economico-kaghebist inextricabil. Acest model de capitalism de stat, care este pus in slujba unor "proiecte nationale si sociale", alaturi de resurgenta nationalismului rusesc si consolidarea regimului autoritar, i-a dus pe unii analisti la concluzia ca Putin a creat in Rusia un regim fascist.

Cele mai citite

Ratele la creditele în lei vor crește din octombrie, pe fondul majorării IRCC

Ratele la creditele în lei contractate după 2019 vor înregistra o creștere începând din luna octombrie, ca urmare a majorării Indicelui de Referință pentru...

Aproximativ 28.000 de locuințe nu sunt alimentate cu energie electrică

Aproape 28.000 de locuințe nu erau alimentate cu energie electrică luni dimineaţa, în urma incidentelor apărute în timpul nopţii pe reţelele de medie şi...

Top 10 cele mai mari bănci după active în S1/2024: Banca Transilvania, BCR şi CEC Bank domină clasamentul

În primul semestru din 2024, sectorul bancar românesc a înregistrat o creștere semnificativă a activelor, majoritatea instituțiilor din top 10 raportând avansuri considerabile comparativ...
Ultima oră
Pe aceeași temă