Atunci cand "toleranta" devine un termen injurios intr-o tara ca Olanda, ne dam bine seama ca ceva nu e deloc in regula. Olandezii au fost dintotdeauna mandri de faptul ca sunt cel mai tolerant popor de pe glob. In vremuri mai putin febrile decat cele pe care le traim, nimeni nu s-ar fi putut sustrage cuvintelor din mesajul de Craciun adresat de Regina Beatrix, in care pleda in favoarea tolerantei si "respectului pentru minoritati". Insa Geert Wilders, sef al Partidului Libertatii, explicit de dreapta si antimusulman, a fost atat de dezgustat de "prostiile multiculturale" ale Reginei incat a cerut sa i se retraga prerogativele executive constitutionale.
Wilders, un popular scandalagiu al carui partid detine noua fotolii in Parlamentul olandez, compara Coranul cu Mein Kampf, cartea de capatai a lui Hitler. El vrea sa opreasca musulmanii de la a se stabili in Olanda si declama semet ca cei care sunt deja in tara ar trebui sa rupa in doua jumatate din Coran, daca vor sa ramana. Toleranta fata de Islam echivaleaza in ochii sai cu un impaciuitorism plin de lasitate. Wilders crede ca Europa este amenintata de "islamizare". "In curand vor fi mai multe moschei decat biserici!", afirma politicianul, asta evident daca adevaratii europeni nu vor gasi curajul de a se ridica si de a salva civilizatia occidentala.
In ciuda apelului sau de interzicere a Coranului, Wilders si adeptii sai afiseaza o credinta de nezdruncinat in libertatea nerestrictionata a cuvantului, ca drept prin nastere al Occidentului. Regina Beatrix afirmase in discursul sau ca libertatea cuvantului nu aduce automat cu sine si dreptul de a insulta. Wilders nu e de acord. Nici un fel de atitudine critica fata de islam, indiferent cat de ofensatoare ar fie ea, nu ar trebui stirbita de corectitudinea politica.
Wilders profita de orice oportunitate pentru a pune la incercare toleranta musulmanilor (de multe ori foarte limitata). Ultima sa provocare este un scurt metraj ce denunta islamul. Filmul nu a fost difuzat inca, dar a cauzat deja panica generala. In mod remarcabil pentru un politician olandez – si inca unul minor –, stirea despre bufoneria lui Wilders a ajuns deja in presa mondiala. Ca atare, ambasadele olandeze se pregatesc pentru demonstratii violente, iar guvernul are in vedere masuri speciale de securitate.
Unii comentatori sugereaza ca Wilders, nascut si crescut in spiritul catolic al unui orasel olandez de provincie, ar fi, la fel ca inamicii sai musulmani, un drept-credincios, manat in lupta de scopul de a pastra Europa "iudeo-crestina". E posibil sa fie asa, dar cel mai probabil avem de a face cu o disimulare. Razboiul sau impotriva islamului este in acelasi timp – sau poate chiar in principal – un razboi impotriva elitelor culturale si politice, a establishmentului intelectual olandez, a eurocratilor de la Bruxelles si a unei Regine cu atitudine liberala.
Intr-adevar, discursurile sale abunda de referinte la elitele arogante care au pierdut contactul cu sentimentele omului de rand. "Toleranta" este privita ca un semn de slabiciune elitista, tipica pentru oameni care traiesc departe de realitatile dure ale strazii, acolo unde strainii violenti si nesupusi ameninta olandezii de bine.
Intalnim aceasta notiune a impaciuitoristului elitist nu doar in Olanda. In Israel, activistii evrei educati care critica abuzurile israeliene impotriva palestinienilor, pacifistii care cred ca negocierea este mai indicata decat violenta si ca pana si arabii au drepturi sunt numiti, cu o grimasa condescendenta, "suflete frumoase". Omul de rand, adanc inradacinat in lumea reala, stie, s-ar putea zice, mai bine cum stau lucrurile: taria fara compromisuri, linia dura – iata singura cale de a obtine rezultate.
In SUA, epitetul de "liberal", enuntat de prezentatori populisti de radio si politicieni de dreapta, a devenit aproape sinonim cu "snob decadent de pe coasta de est" sau, si mai rau, "intelectual de New York". Liberalii, in aceasta viziune, nu sunt doar prea moi, ci intrucatva si evident neamericani.
Asocierea elitelor cu alogenul, toleranta si metropolele nu reprezinta nimic nou. Elitele vorbesc deseori limbi straine, iar marile orase sunt in mod traditional mai tolerante si mai deschise fata de populatiile mixte. Populismul modern, in care politicienii americani candideaza sau pretind sa candideze, "in raspar cu Washingtonul", iar politicienii francezi vorbesc in numele "Frantei profunde", este invariabil ostil capitalelor. Bruxelles-ul, capitala Uniunii Europene, este chintesenta a tot ce urasc populistii, fie ei de dreapta sau de stanga. Iar imigrantii musulmani traiesc in Amsterdam, Londra sau Marsilia, nu in micile orasele in care populistii de dreapta atrag majoritatea suporterilor.
si totusi politica resentimentelor functioneaza cel mai bine atunci cand se poate alimenta din temeri reale. Exista destule motive pentru care oamenii au a se teme: globalizarea economica, birocratia pan-europeana, imensul si nu intotdeauna bine controlatul flux de imigranti si agresiunea islamului politic radical. Aceste temeri au fost prea des ignorate.
Multi europeni, nu doar in Olanda, traiesc cu sentimentul ca au fost abandonati intr-o lume aflata in rapida schimbare, ca multinationalele sunt mai puternice decat statele natiune, ca celor bogati si educati din mediul urban le merge bine, iar oamenii obisnuiti din provincie doar subzista, in timp ce politicienii alesi democratic nu doar ca sunt lipsiti de putere, dar au si capitulat rusinos in fata acestor forte puternice amenintatoare pentru cetateanul de rand. Toleranta este privita nu doar ca slabiciune, ci si ca tradare.
Amenintarea musulmana nu este, evident, doar o fantezie. Un numar mic de extremisti ideologici a comis violente reale in numele islamului si va continua sa procedeze asa. Dar resentimentele populare indreptate impotriva islamului merg mult mai in profunzime si cuprind un spectru mai larg.
Wilders si altii ca el nu ii ataca doar pe extremistii islamisti. Succesul sau se bazeaza pe acel sentiment ca toleranta inseamna tradare. si, asa cum se intampla deseori, ura fata de elite si-a gasit un debuseu in ura fata de straini, care arata altfel si a caror cultura ne apare ca stranie. Trebuie sa luptam impotriva extremismului islamist, dar nu prin exploatarea celor mai intunecate umori ale vulgului lipsit de discernamant. Niciodata nu a iesit ceva bun de acolo.
Ian Buruma preda democratie, drepturile omului si jurnalism la Bard College. Ultima sa carte este Crima la Amsterdam: Moartea lui Theo van Gogh si limitele tolerantei (orig.: Murder in Amsterdam: The Killing of Theo van Gogh and the Limits of Tolerance)
Copyright: Project Syndicate, 2008.
www.project-syndicate.org
